Scenariu incredibil în Giulești? Un fost golgheter al echipei visează să antreneze Rapidul alături de Răzvan Lucescu: „Îmi doresc asta!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Ionuț Mazilu (38 de ani), fost atacant la Sportul Studențesc și Rapid București, este acum antrenor la echipa U17 a giuleștenilor și vrea să îi calce pe urme lui Dan Petrescu, dar și lui Răzvan Lucescu, oameni cu care a mai lucrat. Mazilu ar vrea să devină antrenor principal în Liga 1 și visează la un cuplu cu Răzvan Lucescu. De ce nu, chiar în Giulești!
Ionuț Mazilu a fost atacantul Rapidului între 2006 și 2008. Fostul „student” a fost golgheterul Ligii 1, în perioada din Regie, și principalul marcator al Rapidului în scurta perioadă petrecută sub Podul Grant.
Ionuț Mazilu a rămas în istoria Ligii 1 ca cel mai scump transfer realizat de o echipa românească până în 2008, atunci când a fost transferat de ucrainenii de la Dnepr pentru suma de 4 milioane de euro.
Mazilu visează să revină la echipa care i-a deschis drumul spre fotbalul mare. Intr-o declarație acordată ProSport Live, Ionuț Mazilu își dezvăluie visul cel mare:
– Îmi doresc să antrenez echipe de Liga 2, Liga 1.
– Dacă ți-ar propune Alexa să fii secund la Rapid ai vrea?
– În momentul ăsta nu. Îmi place să decid eu, vreau să fiu principal. Alexa e din generația mea, dacă ar veni un antrenor foarte consacrat, gen Dan Petrescu sau Răzvan Lucescu, m-aș duce să lucrez cu ei, i-am dat exemplu pentru că am lucrat cu ei.