Scene care nu s-au văzut la tv. Cum „s-a șters” cartonașul galben destinat lui Arlauskis pentru provocări. Chipciu, Breeveld și Varela i-au ironizat pe dinamoviști

Meciul SteauaDinamo, scor 3-0, care s-a disputat vineri seara pe Arena Națională, a oferit scene interesante care nu s-au văzut în transmisia directă de la Look TV. De pildă, Giedrius Arlauskis nu s-a prăbușit din cauza unei petarde. Într-adevăr, în prima fază, dinspre galeria dinamovistă s-a aruncat cu o asemenea „bombă”, care a explodat lângă el și efectul a fost unul urât pentru stelist. Însă, Arlauskis a cedat după ce imediat în faza următoare, o brichetă l-a lovit în cap. Acesta nu a mai fost prezentată observatorului de către steliști de teama unei suspendări.

Balaj l-a iertat pe lituanian

Războiul lui Arlauskis cu galeria dinamovistă a continuat și după încheierea partidei. La puțin timp după ce arbitrul Cristi Balaj a fluierat finalul partidei, lituanianul s-a întors către cei 9.000 de suporteri dinamoviști și le-a făcut semne provocatoare. Cristi Balaj a văzut faza și s-a îndreptat către fotbalist, timp în care a scos de la spate un cartonaș galben pe care să i-l arate stelistului. Însă, când l-a văzut, Arlauskis a împreunat palmele ca și cum și-ar fi cerut iertare, lucru ce a dat roade pentru că Balaj și-a pus cartonașul înapoi în buzunar, convins și de cei din staff-ul Stelei care se aflau în preajma portarului.


Arlauskis s-a întins la pământ pentru că acuza dureri la cap în urma impactului cu o brichetă, probabil metalică


2 cartonașe galbene are în acest sezon din Liga 1 portarul Arlauskis


Varela și Breeveld l-au copiat pe Chipciu

Arlauskis nu a fost singurul care a provocat galeria adversă. După deschiderea scorului, Chipciu și-a dus mâna la ureche și le-a făcut semn că nu-i mai aude. Gestul lui Alex a fost copiat la finalul meciului de către Breeveld și Varela. Aceștia au reprodus scena în timp ce traversau terenul, după ce au mers să salute galeria Peluza Sud. Dinamoviștii le-au răspuns cu un cor de fluierături.

Publicat: 01 11. 2014, 17:52
Actualizat: 01 11. 2014, 18:17