Schimbările lui Mirel Rădoi! Patru modificări în primul ”11” față de meciul cu Ucraina
După succesul răsunător în fața Ucrainei, scor 3-0 pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, Mirel Rădoi a pregătit partida cu Irlanda de Nord U21 de la Voluntari și a schimbat patru jucători din primul ”11”.
Toate compartimentele au suferit modificări. Mihai Velisar (21 de ani, Gaz Metan) a fost înlocuit de Andrei Rațiu de la Villarreal. Radu Boboc a jucat în meciul cu Ucraina pe postul de fundaș dreapta, dar va trece în stânga în fața Irlandei de Nord, locul său urmând să fie luat de jucătorul ”Submarinului galben”.
Moruțan a suferit o accidentare cu puțin timp înainte de meciul de la Voluntari, iar Mirel Rădoi l-a înlocuit cu Andrei Ciobanu. George Ganea și Denis Drăguș au fost înlocuiți cu Adrian Petre și Valentin Mihăilă în compartimentul ofensiv:
România U21 la meciul cu Irlanda de Nord: Vlad – Rațiu, Pașcanu, Chindriș, Boboc – Oaidă, Băluță, Ciobanu – Man, Petre, Mihăilă
România U21 la meciul cu Ucraina: Vlad – Boboc, Chindriș, Pașcanu, Velisar – Oaidă, Băluță, Moruțan – Man, Ganea, Drăguș