Scuze pentru Hațegan! „Aș vrea să-mi cer iertare fără rezerve față de conținutul și limbajul mesajului transmis”

Corry Evans, fotbalistul al cărei soții l-a jignit pe Ovidiu Hațegan după greșeala comisă de acesta în meciul Irlanda de Nord – Elveția, și-a cerut scuze în numele Lisei și a dat vina pe „tensiunea momentului” pentru cuvintele scrise de aceasta.

Jucătorul a transmis scuzele sale prin intermediul unui comunicat al federației nord-irlandeze de fotbal, informează independent.co.uk. „În numele soției mele, aș vrea să-mi cer ieratre fără rezerve față de conținutul și limbajul mesajului pe care l-a postat azi-noapte. Comentariile au fost publicate în tensiunea momentului și nu sunt reprezentative pentru vederile ei”, a declarat Corry Evans.

Ovidiu Hațegan a fost jignit și făcut „țigan român” de Lisa Evans, soția mijlocașul nord-irlandez Corry Evans, după ce arbitrul a acordat un penalti împotriva gazdelor la meciul Irlanda de Nord – Eleveția, din manșa I a barajului pentru Cupa Mondială din 2018.

Țigan român nenorocit! Și când te gândești că Irlanda de Nord i-a găzduit una din rudele împuțite!!! Idiot nerecunoscător! Oricum, mergem înainte”, a postat Lisa Evans, upă penalty-ul acordat eronat de către Hațegan în Irlanda de Nord – Elveția 0-1.

 

Publicat: 10 11. 2017, 18:50
Actualizat: 10 11. 2017, 22:56