Se amână partida Craiova – FCSB? Anunțul conducerii oltene și reacția vicecampioanei
Marcel Popescu, președintele U Craiova, a declarat că meciul din această seară împotriva FCSB-ului nu va fi amânat. Din precizările sale, toți cei din conducere au considerat că este mai bine ca partida să aibă loc. ” Sunt convins că el ar fi vrut să se joace” a încheiat Pușcaș.
Decesul lui Ilie Balaci putea duce la amânarea partidei dintre U Craiova și FCSB programată duminică de la ora 21:00, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Din precizările președintelui clubului gazdă, acest lucru nu se va întâmpla, iar tragedia va fi comemorată alături de cei 30.000 de suporteri care și-au anunțat prezența la meci.
„Suntem toți la club și am hotărât să nu cerem amânarea meciului. 30.000 de oameni vor fi împrună la această durere. Familia Universității Craiova este în lacrimi. Așa cum marile bucurii au fost trăite împreună, trebuie să fim și acum împreună.
Sunt convins că el ar fi vrut să se joace acest meci. Va fi o partidă în care respectul ne va face mai puternici, cu inima îndoliată vom lupta pentru el„, a declarat Marcel Popescu pentru Digi Sport.
FCSB, în semn de respect pentru durerea prin care trece clubul oltean, a declarat, prin Mihai Stoica, faptul că acceptă orice decizie ar lua oficialii Craiovei.
„Noi nu ne opunem amânării, nici nu mai contează ce se întâmplă. Dacă se mai joacă sau nu„, a declarat Stoica pentru Digi Sport.