CSA Steaua a început montarea tribunelor lângă terenul pe care noua echipă de fotbal își va disputa meciurile. Interesul suporterilor este foarte ridicat, astfel că este așteptată o asistență medie de aproximativ 2.000 de suporteri pe meci.
Echipa de fotbal al CSA se pregătește de primul sezon de la reînființare. Momentan, nu se știe dacă va începe din liga a patra sa a cincea, însă asta nu pare să-i deranjeze pe suporteri. Potrivit Asociației Steliștilor 1947, până acum s-au vândut nu mai puțin de 600 de abonament pentru sezonul care urmează. Și continuă să se vândă. Un astfel de abonament costă 150 de lei și poate fi cumpărat de la casieria bazinului Ghencea.
Oficialii clubului au reacționat și ei față de acest interes și a început să monteze tribune lângă terenul pe care CSA Steaua își va disputa meciurile. Lucrările sunt în desfășurare, după ce se poate observa în câteva imagini postate pe contul de Facebook al Asociației Steliștilor 1947.
Reamintim că CSA Steaua nu poate juca pe stadionul central din cauza procesului de reconstrucție în care va intra arena.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER