Se împlinesc 12 ani de la un meci istoric. Florin Bratu se amuză pe seama partidei cu Steaua: „Am avut noroc! Dacă dădeam gol la cealaltă poartă, se descărca mitraliera până ajungeam în dreptul galeriei rivalilor”
Dinamo, ieșită din cursa pentru titlu, a învins pe 4 mai 2008 Steaua cu 2-1 în etapa a 33-a și a trimis, practic, titlul în Ardeal, la CFR Cluj. Înaintea partidei de atunci, formațía din Ghencea era lider, cu 72 de puncte, CFR – pe locul 2, cu 70 de puncte, iar Dinamo – abia pe 4, cu 55 de puncte.
Gigi Becali a venit cu o suită numeroasă în Șoseaua Ștefan cel Mare, a ținut discursuri arogante și a desfăcut chiar o sticlă de șampanie înaintea partidei, sărbătorind astfel avant la lettre marele triumf, victoria asupra marilor rivali și câștigarea campionatului chiar pe „Dinamo”. În fața unui stadion arhiplin, gazdele au luptat însă până la capăt și au învins cu 2-1, prin golurile marcate de Florin Bratu (min. 40 – din penalty) și Ionel Dănciulescu (min. 57), respectiv Sorin Ghionea (min. 70) pentru oaspeți.
Gigi Becali a venit bucuros și a plecat nervos
Finalul a fost apoteotic. Gigi Becali și cortegiul său au părăsit în trombă stadionul fără a mai da vreo declarație, suporterii dinamoviști au sărbătorit până noaptea târziu, în timp ce CFR Cluj, care câștigase în aceeași etapă cu 1-0 în fața Gloriei Bistrița, devenea noul lider al clasamentului.
„Am avut o perioadă dificilă la Dinamo atunci. Știu că am bătut cu 2-1 în Giulești, apoi a urmat 2-1 cu Steaua. A fost o presiune incredibilă în acea săptămână, cu multe speculații, cu suporterii care au venit peste noi să câștigăm meciul. Noi nici nu aveam altă variantă în cap… Dar a existat o anumită tensiune pe care am resimțit-o, mai ales că Steaua avea nevoie de un singur punct ca să fie campioană”, a declarat, pentru Prosport, Florin Bratu.
„Gestul cu mitraliera n-a fost spontan. L-am gândit cu o săptămână înainte”
„Gestul cu mitraliera a fost unul de care îmi aduc aminte cu plăcere. N-a fost spontan, l-am gândit cu o săptămână înainte… Dar era o problemă, trebuia să dau gol chiar la poarta unde era galeria rivalilor. Dacă dădeam la cealaltă poartă era dificil să ajung până în dreptul lor. Se descărca mitraliera (râde)… A fost un gest venit frumos, mai ales că am dat un gol important și am pasat decisiv pentru Dănciulescu”, rememorează Bratone.
Cea mai mare durere pentru Florin Bratu a fost însă neincluderea în lotul pentru Euro 2008, echipa națională fiind condusă atunci de Victor Pițurcă, antrenorul stelist având la acea vreme relații bune cu Gigi Becali. „Am fost inclus în lotul lărgit, dar în ultima zi am fost trimis acasă. Eram trei în plus față de lotul final. S-a accidentat Deac și Ovidiu Petre, iar eu am fost ultimul sacrificat. A fost o durere imensă, n-am dormit câteva nopți. A trecut și asta e viața. N-are rost să mă mai gândesc, a fost doar o mare dezamăgire. Fără falsă modestie, eram printre cei mai în formă atacanți în acea vreme, dădeam gol etapă de etapă”, a încheiat trist, fostul atacant dinamovist, acum antrenor la Concordia Chiajna.
Cornel Dinu a sugerat intervența SRI la acel meci
„Luni m-a sunat George Maior (n.r. director al SRI între 2006 și 2015) și mi-a zis: Domnul Cornel, am o rugăminte. Sunt fel de fel de zvonuri la meciul cu Steaua. Aveți grijă că de la Dinamo sunt vizați o parte dintre jucători. Să câștigați. La pauză le-am spus să aibă grijă că se pregătesc să facă arestări. Era un dispozitiv impresionant, cu 20 de procurori în tribună la Urgență și cu 200 de jandarmi. Antrenor era finul meu, Cornel Țălnar”, a dezvăluit ulterior Cornel Dinu povestea acestui meci dintr-un campionat care s-a încheiat cu celebrul caz „Valiza” de la Cluj .
Dinamo – Steaua 2-1 (4 mai 2008)
DINAMO: Lobonț – Blay, Moți, Izvoreanu, Pulhac – Ad. Cristea (73 Torje), Ropotan, Mărgăritescu (79 Vranjkovici), C. Munteanu (90 L. Goian) – Fl. Bratu, Dănciulescu. Antrenor: Cornel Țălnar
STEAUA: Zapata – B. Nicoliță, Rădoi, Ghionea, Neșu – Ov. Petre (63 Habibou), Lovin – Neaga (77 V. Badea), N. Dică, Mendoza (52 D. Moreno) – J. Moreno. Antrenor: Marius Lăcătuș