„Secundul” lui Șumudică, după 1-0 cu Becicherecu Mic: „Sperăm să nu mai fim programați așa”. Ce-l nemulțumește pe oficialul campioanei

Astra Giurgiu a câștigat, joi, scor 1-0, meciul disputat în deplasare, la Timișoara, cu Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, în 16-imile Cupei României, iar „secundul” giurgiuvenilor, Cristian Petre, a declarat, la final, că era important să se marcheze repede un gol, pentru a desface apărarea adversă.

În urma acestui rezultat, Astra Giurgiu a obținut calificarea în optimile de finală ale Cupei României, acolo unde au mai ajuns Luceafărul Oradea, CFR Cluj, deținătoarea trofeului, Pandurii Târgu Jiu, CS U Craiova, ASA Tg. Mureș, FC Voluntari, Dunărea Brăila, Gaz Metan Mediaș, CSM Poli Iași, CS Mioveni, ACS Poli Timișoara, Dinamo București și CS Afumați.

„Știam că ne așteaptă un meci greu, era important să marcăm un gol pentru a putea desface această apărare aglomerată a lor. Sperăm să nu mai fim programați așa, să jucăm joi la Timișoara, iar după doar două zile să jucam la București, cu Dinamo. Dacă o întâlneam duminică pe Dinamo, astăzi jucam cu titularii, cu cea mai bună echipă. Aceasta este singura explicație pentru care am folosit acest mixt între jucători de la prima echipă și jucători de la echipa a doua” , a declarat Cristian Petre, antrenorul secund al Astrei, pentru Dolce Sport.

Pentru Astra Giurgiu urmează meciul din campionat cu Dinamo București, programat sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 20:30, în etapa a 14-a din Liga 1.

Publicat: 27 10. 2016, 19:37
Actualizat: 27 10. 2016, 19:38