Ședință de urgență la Corvinul Hunedoara după ce s-a aflat că dreptul de promovare în Superliga a fost anulat! Cum au reacționat jucătorii și obiectivul stabilit imediat de club după decizia FRF. EXCLUSIV
Corvinul Hunedoara a intrat într-o ședință de urgență după ce s-a aflat că echipa lui Florin Maxim nu poate lupta pentru promovarea în Superliga.
Anton Heleșteanu ne-a mărturisit că a discutat cu jucătorii la Turnu Severin, acolo unde Corvinul se află pentru meciul cu Viitorul Târgu Jiu, din Cupa României.
Cum au reacționat jucătorii Corvinului după ce au aflat că nu pot promova în Superliga: „Triști, dar au înțeles situația!”
Vestea a picat cum nu se poate mai prost pentru jucătorii Corvinului, chiar în ziua în care echipa începe sezonul pe plan intern, după eliminarea din cupele europene.
Fotbaliștii lui Florin Maxim au aflat că nu pot promova în primul eșalon cu doar câteva ore înaintea meciului cu Viitorul Târgu Jiu. Echipa care trece mai departe ajunge în play-off-ul Cupei României.
Printre cluburile care s-au opus dreptului de promovare al Corvinului este și Miercurea Ciuc, echipă cu victorii pe linie în acest sezon de Liga 2. În sezonul precedent, Csikszereda a prins barajul cu Dinamo, nereușind să ajungă în Superliga după eșecul de la București (0-2) și remiza de pe teren propriu: 0-0.
„Am făcut o ședință aici la Turnu Severin unde suntem pentru meciul din Cupa României. Am informat jucătorii la hotel despre această decizie înainte de masa de prânz. Evident că fotbaliștii noștri sunt triști după ce au aflat că nu pot promova în Superliga, dar au înțeles situația. Nu ne despărțim de alți jucători, au semnat contracte cu clubul.
Pot să spun că această decizie ne încetinește procesul de dezvoltare cu un sezon, mai ales că Hunedoara a evoluat spectaculos în ultimii ani. Nu mă feresc de cuvinte, pentru că am consolidat un club istoric al fotbalului românesc. Dar nu depunem armele în niciun caz după această decizie”, a spus Anton Heleșteanu, pentru ProSport.
Ce obiectiv are Corvinul în acest sezon: „Luptăm pentru câștigarea Cupei României!”
Corvinul se va concentra iar pe cucerirea Cupei României, competiție pe care a câștigat-o în acest an după un parcurs de excepție. În finala de la Sibiu, echipa lui Florin Maxim a trecut de Oțelul Galați, la loviturile de departajare.
„Ne rămâne să luptăm iar pentru câștigarea Cupei României și asta vom face în acest sezon. Ne obligă blazonul să facem asta, chiar dacă suntem în Liga 2”, a continuat conducătorul Corvinului.
FRF ne-a ajutat cu tot ce a putut în ultima perioadă, ne-a consiliat pentru participarea în Europa” – Anton Heleșteanu, pentru ProSport