Antrenamentul din această dimineață al Rapidului s-a transformat într-o ședință în toată regula, după ce fotbaliștii lui Marian Rada au refuzat să se antreneze și au cerut să discute cu acționarii clubului.
La scurt timp, la baza ProRapid a ajuns Nicolae Cristescu, care i-a anunțat pe jucători că vor urma discuții individuale și le-a promis acestora că vor ajunge cu salariile la zi în scurt timp.
Salarii mai mici cu 50% Totuși, jucătorilor li s-a cerut să-și renegocieze salariile, plafonul maxim urmând să fie fixat la 1.500 de euro.
Se vor face însă excepții pentru jucătorii cu experiență. Fotbaliștilor care au salarii mai mari de 1.500 de euro li se vor propune noi angajamente înjumătățite, urmând ca diferența până la salariul integral să fie achitată la finalul sezonului, sub formă de primă de promovare.
„Nimeni nu a mai primit niciun ban în ultimul timp. S-au plătit banii până în aprilie și atât. Pe mai, iunie, iulie și acum august nu am primit nimic în afară de promisiuni. În aceste condiții nu știu cine poate rezista. Toți suntem îngrijorați de situația financiară a clubului”, au declarat surse din cadrul grupării giuleștene, pentru MEDIAFAX.
„De mâine vom intra într-un program normal. Am vrut doar să discutăm cu cineva, să ne explice ce se întâmplă la această echipă. Domnul Cristescu ne-a promis că până săptămâna viitoare se vor rezolva lucrurile. Se va face și bugetul pentru Liga a 2-a. Actualul lot poate să promoveze. Nu e imposibil, dar e foarte greu. Ni s-a promis și că vor mai veni jucători care să ajute pentru promovare.”, a declarat mijlocașul Valentin Negru, la ieșirea de la discuții, citat de www.digisport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER