„Ședință! Trebuie să îndreptăm prostia făcută”. Iordănescu a susținut la CM din Franța că părul vopsit blond insulta Biserica: „Am făcut un păcat. N-o să ne meargă bine cu Croația”
- Bogdan Stelea a vorbit pentru site-ul eusunt12.ro despre momentul istoric în care jucătorii echipei naționale s-au vopsit. Singurul tricolor care a scăpat, pentru că era chel, a povestit un episod straniu petrecut înaintea meciului cu Croația.
„Croația e la Mondiale. A călcat în picioare Grecia. Privesc rezumatul, mă frec pe cap și mă gândesc cum ar fi arătat România anul viitor, în Rusia! Off, 20 de ani s-au dus de la ultimul joc la Mondiale. A fost odată ca niciodata… 30 iunie ”98, Bordeaux, Franța!
N-am câștigat niciodată Cupa Mondială, în consecință, ultimul nostru meci la un turneu final s-a terminat prost. Cu ochii la TV – Mamă, ce erori au făcut grecii în defensivă! -, mi-am adus aminte de Croația, care ne-a bătut cu 1-0, în optimile de finală.
Ei bine, înainte de Turneul Final, am pus-o de un pariu: să facem o nebunie, o chestie ciudată, dacă trecem de grupe. Așa am ajuns blonzi… mai puțin eu, care nu mai aveam de mult păr! Și nici Iordănescu! El promisese că se tunde zero. Ne-a păcălit! A fost un „3”! Tocmai el, superstitiosul! Nu și-a respectat pariul. Așa că l-am acuzat pe el că nu ne-am calificat, după meciul cu Croația!
Adevărul e că unii dintre colegii mei aratau… Mamă, erau urâți rău de tot! Mă uit și acum la fotografii și la imaginile video. La început, a fost haios! Apoi, repede, ne-am dat seamă că făcusem o prostie… adică ei! Singurul care mai avea o scăpare în afară de mine era „Tata Puiu”: își punea o sapcă pe cap!
Urma meciul din „optimi”, acum știam adversara – Croația! „Pac-pac”, ședința tehnică trece repede. Ne ridicăm cu intenția de a ne întoarce în camere, când îl auzim pe Iordănescu: „N-am terminat! Ședință! Trebuie să îndreptăm prostia făcută!”.
Ce vrea să spună? Imediat, se face „lumina”: antrenorul ne-a povestit că a avut o discuție cu duhovnicul sau, părintele Argatu. Ideea a fost clara… minunăția cu vopsirea părului contravine dogmelor bisericii!
„Baieti, hai, va rog, faceți-va părul la loc!” și „Am comis un păcat! N-o să ne meargă bine cu Croația!”, ne-a zis Iordănescu. A auzit doar un mârâit din partea noastră. „Nea Puiu… avem meci! Nu mai e timp!”.
În scurt timp, a început meciul. Relaxarea din meciul cu Tunisia ne-a dat peste cap concentrarea. Croații au fost toată partida peste noi. Nu ne-am simțit bine nici din cauza căldurii. Erau doar vreo 32-33 de grade Celsius, dar parcă era ca în America, la 45! Ne simțeam sufocați… dar și croații au jucat în aceleași condiții!
„În repriza secundă, am jucat prost, prost de tot. La final, resemnați! Urma să ne întoarcem în țară. Deși eram la Bordeaux, unde toată lumea aleargă după un vin nobil, colegii mei căutau frizerii! Cu mic, cu mare, fugeau să-și schimbe culoarea! Soțiile nu-i mai suportau. Unii nici măcar blonzi nu erau, le iesisere niște culori intermediare, greu de descris! Ciudate, ce mai, urâte!
Penalty-ul executat de Șuker. Foto Mediafax
Am „muncit” și după eliminarea de la Mondiale! Hagi n-a ales varianta cu frizeria franceză. „Stelica, hai, bagă-ți aparatul în funcțiune! Zerooo!”, mi-a zis Gică. Și l-am râs pe cap! Douăzeci de ani de atunci și „zero” meciuri la alte turnee Mondiale!”, a rememorat Bogdan Stelea, pentru site-ul eusunt12.ro.
Cu Gică Hagi, Gică Popescu sau Adrian Ilie în echipă, naționala noastră a reușit să treacă de grupa în care s-au mai aflat Anglia, Columbia și Tunisia. Eliminarea tricolorilor s-a produs pe stadionul din Bordeaux, dintr-un penalty acordat Croației în prelungirile primei reprize. Davor Șuker e omul care i-a scos pe tricolori din competiția pe care Franța avea s-o câștige într-o finală cu Brazilia.
Hagi și Iordănescu. Foto Mediafax