Șefii lui CFR Cluj au anunțat primul obiectiv pentru sezonul viitor: „Vor fi destule transferuri!” Ce se întâmplă cu Dan Petrescu: „S-a cerut o analiză!” | EXCLUSIV

Șefii lui CFR Cluj au anunțat primul obiectiv pentru sezonul viitor: „Vor fi destule transferuri!” Ce se întâmplă cu Dan Petrescu: „S-a cerut o analiză!” | EXCLUSIV
  • Publicat:

Conducerea lui CFR Cluj pregătește deja sezonul viitor, unul în care tehnicianul ardelenilor trebuie neapărat să califice echipa în grupele Conference League, mai ales că traseul ar fi unul ușor pentru gruparea din Gruia.

Primul obiectiv al lui CFR Cluj în sezonul viitor: „S-a cerut o analiză!”

Până să aștepte răspunsul lui Dan Petrescu, șefii lui CFR Cluj au „schițat” deja o parte din strategia pentru sezonul viitor, unul în care vitală este calificarea în grupele Conference League, a treia competiție europeană.

Fosta campioană a României a reușit să treacă de faza grupelor în acest sezon și a ajuns să joace împotriva italienilor de la Lazio, fiind eliminați cu mare dificultate, după 0-1 la Roma și 0-0 în Gruia.

Ștefan Gadola, unul dintre sponsorii în Gruia și cel care a fost aproape de ardeleni încă din perioada în care patron era Arpad Paszkany, a anunțat transferuri importante la CFR Cluj. Fosta campioană a României nu mai concepe să rateze titlul în 2024, chiar dacă și Rapid promite să se implice în lupta pentru primul loc în Superliga.

„L-am felicitat pe Dan Petrescu pentru că a dus echipa în Europa și acum așteptăm răspunsul lui în câteva zile. El are sângele mai agresiv (n.n. râde), dar s-au adunat și multe în acest sezon. Cert este că s-a cerut o analiză după ceea ce s-a întâmplat în acest sezon. Cu siguranță, vor fi și destule transferuri. Am discutat despre asta! Antrenorul care va fi în sezonul viitor trebuie să califice echipa în grupele Conference League”, a afirmat Ștefan Gadola, pentru ProSport.

Stefan Gadola

CFR Cluj intră în turul al doilea preliminar din Conference League

După victoria chinuită cu FC U Craiova, scor 1-0, CFR Cluj a prins în ultimul moment „biletul” european și va juca în turul al doilea preliminar din Conference League, cu șanse foarte mari să se califice mai departe.

Adversarii posibili sunt mai mult decât abordabili, astfel încât CFR Cluj n-ar trebui să aibă vreo emoție cu formații precum Levadia Tallinn, Differdange sau Dinamo Batumi.

Singura formație de evitat ar fi Lucerna, reprezentanta unui campionat destul de puternic, cel al Elveției.

Ce adversari poate întâlni CFR Cluj:

  • Ararat-Armenia (Armenia)
  • Vojvodina Novi Sad
  • Lucerna
  • Gzira United
  • Levadia Tallin
  • Bohemians Praga
  • Dinamo Minsk
  • Thorshavn
  • FC Europa
  • Domzale
  • Santa Coloma
  • Beitar Ierusalim
  • Dinamo Batumi
  • Inter Club D’Esclades
  • Crusaders
  • Kauno Zalgiris
  • Aktobe
  • Differdange
  • Torpedo Zhodino
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la Preşedinţia Franţei: a fost găsită vinovată pentru corupţie
Marine Le Pen nu mai are voie să candideze la Preşedinţia Franţei: a fost găsită vinovată pentru corupţie
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total schimbată
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total…
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
Cel mai mare actor a murit. A lăsat o amintire de neșters. Soția sa a anunțat tragedia: Am pierdut totul...
Cel mai mare actor a murit. A lăsat o amintire de neșters. Soția sa a anunțat tragedia: Am pierdut totul...
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi iubi mereu, așa cum ne-am promis”
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×