Octavian Popescu este unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști români. În ultima perioadă, s-a vorbit despre o posibilă convocare a acestuia la naționala de seniori a României, însă, într-un final, s-a decis ca tânărul mijlocaș să fie chemat la reprezentativa U19.
Octavian Popescu (18 ani) a fost transferat de FCSB, liber de contract, în vară, de la Universitatea Craiova.
Tânărul fotbalist s-a făcut rapid remarcat în tricoul lui FCSB și a devenit o prezență constantă în primul „11” al echipei bucureștene. Motiv pentru care a intrat în vederile lui Mirel Rădoi, pentru naționala „mare” a României.
Potrivit site-ului oficial al Federației Române de Fotbal, Daniel Oprescu, selecționerul naționalei U19, s-a hotărât în privința listei preliminare de jucători pe care îi va convoca pentru amicalul cu naționala Serbiei, de pe data de 10 martie. În funcție de evoluțiile celor convocați, selecționerul se va hotărî pe cine va păstra în lotul final.
Printre jucătorii convocați se află și Octavian Popescu, cel despre care s-a vorbit, în ultima perioadă, că ar putea să facă pasul la naționala „mare”, deși are doar 18 ani.
Portari: Răzvan Sava (Lecce/Italia), Otto Hindrich (ASU Politehnica Timișoara), Robert Popa (U Craiova 1948 SA)
Fundași: Darius Grosu (Viitorul Constanța), Andrei Iana (CSM Slatina), Mădălin Pascu (Sportul Chiscani), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Alexandru Chilili (FC Voluntari), Ionuț Mitran (Universitatea Craiova), David Tălmaciu (CSM Corona Brașov), Gabriel Buta (Viitorul Constanța), Ștefan Stefanovici (Sporting Juniorul Vaslui), Alexandru Sima (CSM Reșița), Alexandru Pantea (FCSB)
Mijlocași: Ovidiu Perianu (FCSB), Szondi Botond (AFK Csikszereda), Soma Casiadi-Bakó (AFK Csikszereda), Constantin Grameni (Viitorul Constanța), Ioan Borcea (Dinamo), Octavian Popescu (FCSB), Florin Bălan (AFC Farul Constanța), Mihai Constantinescu (FC Petrolul Ploiești), Ahmed Bani (Dinamo), Cătălin Cîrjan (Arsenal/Anglia), Marius Corbu (Puskás Akadémia FC/Ungaria), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Alexi Pitu (Viitorul Constanța), Marian Danciu (Universitatea Craiova)
Atacanți: Louis Munteanu (Fiorentina/Italia), Ianis Stoica (CSM Slatina), Ion Vasluian (Ripensia Timișoara)
Partida amicală România U19 – Serbia U19 se va juca pe data de 10 martie, de la ora 12:00, pe stadionul Francisc von Neuman, din Arad.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER