Senatul a aprobat solicitarea pentru dezbatere în regim de urgență a propunerii de modificare a Legii Sportului propusă de Vasile Dîncu. Se poate vota în această vară! | EXCLUSIV

Veste bună pentru suporterii steliști. Luni, Senatul României a aprobat solicitarea inițiatorilor modificării Legii Sportului pentru dezbaterea în regim de urgență. În acest caz, este posibil ca propunerea legislativă a lui Vasile Dîncu să treacă prin plenul Senatului chiar în această sesiune parlamentară.

Unul dintre detaliile de care își leagă suporterii Stelei speranțele pentru ca echipa să primească drept de promovare în Superliga este propunerea legislativă înaintată de Vasile Dîncu și alți doi colegi de partid, Radu Popa și Matei Constantin Bogdan, de modificare a Legii Sportului 69/2000. După ce două consilii au oferit avize negative, este vorba de Consiliul Legislativ, respectiv Consiliul Economic, luni, Senatul României a aprobat solicitarea dezbaterii în procedură de urgență în Senat.

Senatul a aprobat solicitarea pentru dezbatere în regim de urgență a propunerii de modificare a Legii Sportului propusă de Vasile Dîncu. Se poate vota în această vară!

Astfel, solicitarea a fost trimisă pentru raport la Comisia juridică și Comisia pentru tineret și sport având termen de depunere a amendamentelor 31 Mai, respectiv termen de depunere a raportului pe 7 Iunie. În acest caz, este foarte posibil ca propunerea legislativă să treacă prin plenul Senatului în această sesiune parlamentară. De precizat că Senatul este prima cameră sesizată, în timp ce Camera Deputaților este decizională.

Care sunt pașii pentru ca propunerea legislativă a lui Vasile Dîncu să fie votată

Într-un amplu material publicat în luna Aprilie, ProSport a punctat toți pașii necesari pentu ca inițiativa fostului ministru al Apărării Naționale să aibă succes. Pentru început, Senatul este prima cameră sesizată. Procedura de urgență este aprobată (pas bifat în acest moment), comisiile Senatului dezbat și avizează favorabil proiectul legislativ, comisia raportoare care va fi desemnată propune un raport de adoptare, iar plenul Senatului îl adoptă cu majoritate de voturi. Pentru a fi adoptat de plenul Senatului, care cuprinde un număr de 136 de senatori, Dîncu are nevoie de cel puțin 69 de voturi „pentru”. Calculele din Senat arată că PSD deține 47 de locuri, ceea ce înseamnă că Dîncu trebuie să aibă susținerea tuturor colegilor din partidul său, plus încă cel puțin 22 de voturi de la alte partide, PNL (care are 41 de locuri în Senat), USR (25), AUR (14), UDMR (9). După adoptarea în Senat, proiectul ajunge la Camera Deputaților, unde intră într-un circuit similar Senatului: dezbateri în comisiile permanente ale Camerei, întocmire și depunere raport favorabil și cu propunere de adoptare în plen. Proiectul este adoptat de Cameră cu majoritate de voturi, respectiv 166 de voturi „pentru”.

Cum arată calculele în Camera Deputaților? Sunt 330 de deputați. PSD = 107 membri, PNL = 81, USR = 42, AUR = 25, UDMR = 20, Minorități = 17, Neafiliați (deputații desprinși din PNL, aflați sub conducerea lui Ludovic Orban) = 38. Așadar, pentru aprobare, Dîncu convinge întregul grup parlamentar PSD din Cameră, plus încă 59 de deputați de la alte formațiuni din cele enumerate mai devreme.

 

 

Publicat: 23 05. 2023, 23:21
Actualizat: 23 05. 2023, 23:42