Sepsi Sfântu Gheorghe a fost învinsă de CFR Cluj, 0-1, în etapa 17 a Ligii 1, deși formația covăsneană a făcut un meci bun. La finalul partidei, Robert Ilyes, antrenorul secund al lui Sepsi, a dezvăluit obiectivul îndrăzneț pe care echipa covănsneană ar putea să-l aibă, în sezonul viitor.
Leo Grozavu, antrenorul principal al lui Sepsi, nu a putut să stea pe bancă, la meciul cu CFR Cluj, deoarece este infectat cu COVID-19.
Sepsi Sfântu Gheorghe se află pe locul 4 din Liga 1, cu 28 de puncte obținute, după 17 meciuri jucate.
Robert Ilyes s-a declarat dezamăgit de rezultatul negativ obținut de Sepsi în fața CFR-ului, având în vedere evoluția bună avută de formația covăsneană. Acesta a anunțat, la finalul meciului, că Sepsi ar putea să se lupte pentru câștigarea campionatului, în sezonul viitor.
„Din păcate, fotbalul… CFR-ul în seara asta ne-a pedepsit. După o primă repriză fantastică, pe care am dominat-o cap coadă, în care am avut două ocazii incredibile şi nu am reuşit să o taxăm, din păcate fotbalul te pedepseşte.
Mai ales cu echipele mari, care au o singură ocazie şi îţi dau gol. Păcat pentru efortul băieţilor. În seara asta nu a fost seara noastră. Nu am avut noroc.
Nu îmi permit să spun că suntem o echipă de titlu. Dar cu atitudine şi cu organizare am ajuns în fruntea clasamentului. După o analiză mai largă, dacă aveam soluţii în atac şi la meciul cu Craiova şi astăzi, pentru că ne lipseşte foarte mult Safranko, poate reuşeam să facem un rezultat mult mai mare.
Noi construim echipa pentru viitor şi sper, când o să inaugurăm şi stadionul nou, sperăm să arătăm de fruntea clasamentului. Poate anul viitor o să ne batem şi noi la campionat”, a declarat Robert Ilyes, la finalul partidei Sepsi – CFR Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER