Înaintea meciului dintre Israel și România, patru lunetiști au fost surprinși pe acoperișul Stadionului „Pancho Arena” din Ungaria.
Partida dintre Israel și România s-a disputat sâmbătă seară, în Ungaria, în cadrul etapei a noua a Grupei I din preliminariile Campionatului European din 2024 și s-a încheiat cu victoria tricolorilor, scor 2-1, după golurile marcate de către George Pușcaș, în minutul 10, respectiv Ianis Hagi, în minutul 63. Israelienii au deschis scorul încă din minutul 2, prin Zahavi.
În contextul conflictului militar din Israel, organizatorii au luat măsuri drastice de siguranță și au decis să trimită, pe acoperișul arenei, patru lunetiști.
Sursă foto: Digi Sport
Sâmbătă seară, tricolorii i-au învins pe israelieni cu scorul de 2-1, iar Elveția a remizat cu Kosovo, scor 1-1.
În urma acestor rezultate, România a urcat pe primul loc, cu 19 puncte, iar Elveția a coborât pe poziția secundă în Grupa I, cu 17 puncte. Podiumul este completat de către Israel, cu 12 puncte.
Kosovo ocupă locul al patrulea, cu 11 puncte, iar codașele grupei sunt Belarus, cu nouă puncte, respectiv Andorra, cu două puncte.
Pentru România urmează meciul cu Elveția, programat marți, pe 21 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională, în cadrul ultimei runde din această campanie de calificare.
PORTARI – Horaţiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 7/0), Florin NIŢĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuţ RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0);
FUNDAŞI – Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Vasile MOGOŞ (CFR Cluj, 4/0), Radu DRĂGUŞIN (Genoa | Italia, 11/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Bogdan RACOVIŢAN (Raków | Polonia, 0/0), Nicuşor BANCU (Universitatea Craiova, 32/2), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0);
MIJLOCAŞI – Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 3/0), Andrei ARTEAN (Farul Constanţa, 0/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Darius OLARU (FCSB, 14/0), Olimpiu MORUŢAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Marius ŞTEFĂNESCU (Sepsi OSK, 2/0), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Florinel COMAN (FCSB, 10/1);
ATACANŢI – Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUŞ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUŞCAŞ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER