Sheriff Tiraspol, favorită în fața Farului în preliminariile Champions League? „Au experiență în spate!” Atuul constănțenilor pentru dubla cu campioana Moldovei: „Este și motivul pentru care au câștigat campionatul!” | VIDEO EXCLUSIV
Farul debutează, pe 12 iulie, la câteva zile după Supercupa cu Sepsi OSK (8 iulie), în turul I al UEFA Champions League. Sorții au adus în cale campioanei Superligii pe Sheriff Tiraspol, cea mai titrată echipă din fotbalul de peste Prut. Deși, la prima vedere, „Marinarii” ar avea prima șansă, moldovenii au reușit, în ultimii ani, să joace atât în grupele Ligii Campionilor, cât și Europa League. În plus, au evoluat și în fazele eliminatorii ale Conference League, performanță atinsă la noi doar de CFR Cluj. George Florescu (39 de ani), fost jucător în Transnistria între 2004 și 2006, a vorbit despre „dubla” dintre cele două combatante.
„Un avantaj al celor de la Sheriff ar fi experiența din spate”
Farul Constanța, campioana României, debutează la mijlocul lunii iulie în turul I preliminar al UEFA Champions League. „Marinarii” lui Gică Hagi întâlnesc Sheriff Tiraspol, formație din Transnistria, câștigătoare a campionatului din Republica Moldova.
George Florescu, jucător legitimat la Sheriff în perioada 2004-2006, a vorbit despre acest duel, în exclusivitate pentru ProSport.
Un avantaj al celor de la Sheriff ar fi că au experiență în spate. Încă din perioada în care activam acolo, câștigând campionatul, jucam, an de an, tururi preliminare pentru Champions League sau Cupa UEFA. În ultimii ani, au reușit să prindă și grupele de Europa League sau Champions League. S-ar putea să fie un avantaj din punct de vedere al experienței. Dar, ținând cont că și-au schimbat lotul, cred că cei actuali nu au cum să profite de acest avantaj al experienței, ca și club. Tind să cred că trece Farul. Am văzut un joc foarte bine pus la punct. Un mix foarte bun de jucători cu experiență, gen Alibec, și tineri, foarte talentați, și aici sunt multe nume. Este și motivul pentru care au câștigat campionatul.”
- 5 trofee a cucerit Florescu la Sheriff Tiraspol: 2 campionate, 1 Cupă a Moldovei și 2 Supercupe ale Moldovei.
Câștigătoarea dublei va juca cu Hamrun Spartans sau Maccabi Haifa. Învinsa merge direct în preliminariile UEFA Conference League. Turul are loc la Constanța, pe 12 iulie, iar returul, pe 18 iulie, la Tiraspol.
Campioana Moldovei, una din surprizele plăcute ale fotbalului european din ultimii ani
Sheriff Tiraspol este un club tânăr, înființat în 1997. Totuși, în scurta existență de 26 de ani, a devenit cea mai bună formație de peste Prut.
A cucerit, de-a lungul anilor, 21 de titluri naționale, cele mai multe, primul în 2001, ultimul în 2023. De asemenea, are în vitrină și 12 Cupe ale Moldovei și 7 Supercupe ale Moldovei.
În stagiunea 2021-2022, după un traseu în care a trecut de Alashkert (4-1), Steaua Roșie Belgrad (2-1) și Dinamo Zagreb (3-0), moldovenii se calificau, în premieră, în grupele UEFA Champions League.
Aici, apogeul a fost atins cu victoria la limită, 2-1, în fața Realului, chiar pe „Santiago Bernabeu”. Într-o grupă cu madrilenii, Inter Milano și Șahtior Donețk, Sheriff a terminat pe 3, cu 7 puncte. În fazele eliminatorii ale Europa League, Braga s-a impus la penalty-uri după 2-0 în tur și 0-2 în retur, în Portugalia.
În stagiunea 2021-2022, aflată în grupele Europa League, formația din Tiraspol a încheiat pe locul 3, cu 6 puncte, sub Real Sociedad și Manchester United, dar peste Omonia. „Retrogradată” în Conference League, echipa de peste Prut a eliminat Partizan Belgrad (3-2 tur-retur), dar a fost trimisă acasă de Nice, în optimile de finală, după 4-1 la general.