Show „marcă înregistrată” Dan Nistor: „Cred și mai sus de play-off! Binențeles că mă gândesc la titlu”. Căpitanul l-a descris și pe Rednic: „Am auzit că o să scoată Dinamo din criză”
Căpitanul lui Dinamo, Dan Nistor, e convins că Mircea Rednic va duce echipa în play-off-ul Ligii 1 Betano. Mijlocașul crede că roș-albii sunt capabili chiar să câștige titlul, deși în prezent clubul din „Ștefan cel Mare” e pe locul 12, unul de baraj, cu 12 puncte.
„Eu unul cred. Cred și mai sus, nu numai play off-ul. Și sperăm ca la meciul de luni să câștigăm. Mai sus de play-off ce poate să însemne? Titlul, nu! Binențeles că eu cred! Sunt convins că dacă vom trece de aceste două meciuri, cu Chiajna și Voluntari, alta va fi fața echipei și alta va fi situația”, a spus Nistor la o conferință de presă.
Liderul dinamovist l-a caracterizat și pe noul antrenor al echipei, Mircea Rednic: „Din punctul meu de vedere este un antrenor foarte bun, nu îl cunosc prea bine, încă nu am apucat să îl cunosc destul de bine, nu am avut niciodată ocazia să lucrez cu dânsul, dar din câte am auzit cred că va scoate Dinamo de unde este la ora actuală”.