„Show me the money”. Pițurcă a câștigat procesul cu Al-Ittihad și va încasa o sumă imensă

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul selecționer al României, Victor Pițurcă (61 de ani), a câștigat procesul cu Al-Ittihad judecat la TAS, astfel că are de primit aproape două milioane de euro din partea clubului saudit, conform Digi Sport. Un an a durat procesul dintre Pițurcă și Al-Ittihad, echipă pe care tehnicianul român a pregătit-o în două rânduri.

Primul contact pe care Pițurcă l-a avut cu Al-Ittihad a fost în 2014, după ce a părăsit echipa națională. Antrenorul a condus echipa din Orient timp de un an, după care a fost schimbat. În finalul anului 2015, arabii au apelat din nou la serviciile lui Pițurcă. Ca în primul mandat, românul a condus echipa până la finalul campionatului, după care a fost îndepărtat. A doua oară, Pițurcă a lucrat gratis la Al-Ittihad, neffind plătit pe întreaga durată a celui de al doilea mandat. Victor Pițurcă i-a reclamat la TAS pe arabi, iar acum, după mai bine de un an, a câștigat procesul. Conform sursei citate, clubului saudit va încerca să-l convingă pe Pițurcă să accepte o plată eșalonată a despăgubirilor.

44 de meciuri a disputat Al-Ittihad sub comanda lui Pițurcă. 22 de victorii, nouă egaluri și 13 înfrângeri, e bilanțul românului în Arabia Saudită. 79 de goluri a marcat Al-Ittihad cu Pițurcă pe bancă și a încasat 59.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Un oficial german vrea relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei.  El afirmă că măsurile afectează mai mult Germania și UE decât pe Putin
Un oficial german vrea relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei. El afirmă că măsurile afectează mai mult Germania și UE decât pe…
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din gimnastică
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Comisarul-şef din Timișoara care găzduia petreceri cu droguri, acuzat în 2023 că apăra traficanții. Reclamația, retrasă brusc:
Comisarul-şef din Timișoara care găzduia petreceri cu droguri, acuzat în 2023 că apăra traficanții. Reclamația, retrasă brusc: "Au protecţia lui"
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din  Bacău și avea un copil, rămas orfan de tată
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din Bacău și avea un copil,…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×