Și-a găsit club! Diogo Salomao, în negocieri cu o formație din Liga 1! Gigi Becali îi va rezilia contractul | EXCLUSIV
Adus de Adrian Mutu la Dinamo în vara lui 2017, Diogo Salomao este tentat să rămână în Liga 1, chiar dacă Gigi Becali îi va rezilia contractul după ce nu a primit foarte multe șanse de joc. Portughezul se simte ca acasă în România astfel că prioritară pentru el este rămânerea în campionatul din România. Mijlocașul de 31 de ani, trecut și pe la Mallorca, se află în negocieri avansate în aceste zile cu Gaz Metan Mediaș, club care are ca obiectiv participarea în play-off.
Chiar dacă Salomao mai are câteva oferte și din străinătate, acesta își dorește să vină la Mediaș mai ales pentru că are încredere în Edi Iordănescu. Mutarea s-ar putea perfecta zilele viitoare, după rezilierea contractului cu FCSB.
Eterna soluție de back-up
Diogo Salomao nu a primit foarte multe șanse de a juca la FCSB. Adus ca o soluție de back-up, minutele sale din teren au fost și mai puține în momentul în care colegii accidentați s-au recuperat, astfel acesta a bifat doar 3 partide în Liga 1 în acest sezon.
„Pe Salomao nu ştiu când o să mai putem să-l vedem. L-am luat să-l vedem acum, cât erau ceilalţi accidentaţi. Salomao peste un an îşi va termina contractul şi se duce cu Dumnezeu. Ce să facem?”, declara Gigi Becali anul trecut.