Și-a încărcat „mitraliera” cu ironii. Miriuță, luat la țintă după ce a decretat: „Ofsaid cât Casa Scânteii sau cât Spitalul de Urgență!”. Replica lui „Bratone”
Tehnicianul lui Dinamo, Florin Bratu, i-a dat replica lui Vasile Miriuță, ex-antrenorul „câinilor” și cel care a declarat după partida din „Ștefan cel Mare” că roș-albii au marcat din poziție de ofsaid în fața celor de la ACS Poli Timișoara, 1-0. Mai mult, Adrian Neaga, omul de pe banca echipei din Bega, a precizat că pe lângă golul neregulamentar încasat, formația sa a fost privată și de un penalty.
„Vasile e simpatic. În primul rând îi mulțumesc pentru că s-a uitat la noi. Îi mulțumesc pentru că tot el spunea că nu are timp să vadă meciurile noastre, iar acum și-a făcut timp și pentru Dinamo! A fost ofsaid, are dreptate, dar pe mine mă interesează că echipa a jucat așa cum vor toți, suporterii și conducătorii lui Dinamo.
Nu a fost ușor, dar cred că relativ repede am reușit să-i fac pe băieți să le revină plăcerea de a juca și dorința de a trage fiecare din greu la antrenamente pentru a-și câștiga locul în primul 11 sau în lot.
Lui Miriuță îi mulțumesc pentru că echipa a fost pregătită destul de bine fizic, iar eu a trebuit doar să le redau prospețimea și plăcerea de a juca”, a spus Florin Bratu la Radio Sport 1.
„A fost ofsaid cât Casa Scânteii sau cât Spitalul de Urgență! Când aud șocuri la echipă… Ce să facă, mă, Neaga? Ce șoc? Nu mai ai chef de ăla de pe bancă și care e în moarte clinică…pui alea pe el să se trezească. N-am văzut nimic la Timișoara”, a declarat fostul antrenor dinamovist Vasile Miriuță la Look TV.