Brazilianul Eric are o poveste incredibilă de viață! A visat să-și lase numele în istoria fotbalului românesc. La 13 ani distanță de când a ajuns pentru prima dată la noi în țară, la Gaz Metan Mediaș, Eric de Oliveira și-a îndeplinit dorința. Ceea ce la început era poate doar o utopie, a devenit palpabil prin ambiție și luptă.
Brazilianul a înfruntat accidentări, critici, scandări rasiste, litigii, piedici mai mici sau mai mari în carieră, dar azi își poate spune: „Sunt cel mai bun marcator străin din România!”.
A vrut ca cei doi băieți ai lui, Deric și Anthony, să fie mândri de tatăl lor. Pentru că un model patern lui i-a lipsit. Dar așa a descoperit ce forță este în mama lui, Marcia, pe care a adus-o acum în România. Eric și-a deschis sufletul echipei ProSport și a mărturisit ce înseamnă familia pentru el și cum a ajuns să joace fotbal, deși doamna Marcia nu și-a permis să-i plătească cotizația atunci când era mic.
„Am plecat din Brazilia ca să-mi ajut mama, am reușit să-mi îndeplinesc visul, să-i dau casă mamei mele, când nu pot să merg în Brazilia, mama e aici lângă noi. Acum e și sora mea, pentru care încerc să rezolv cu actele, ca să poată să stea aici, să muncească la mine, la cafenea. Eu spun că soția mea e regina mea, dar prima regină e mama, așa va rămâne mereu. N-ai cum, prima dragoste, prima pasiune, pentru ea fac tot. Mă bucur că ceea ce am câștigat în viață ea folosește, ea profită. E vorba aia, când noi n-aveam ce să mâncăm, eram uniți, și după ce am avut ce să mâncăm, tot uniți suntem. Nu s-a schimbat nimic.
Nu e nici o hârtie cu niște numere care o să ne schimbe caracterul. Eu mă bucur, îi place când vine aici, mâncarea românească, să vorbească ea cu soacră-mea. Una vorbește română, una, portugheză, dar se înțeleg amândouă de minune. Copiii mei o iubesc pe bunica lor. Eu, tot timpul pe care l-am pierdut departe de familia mea, unde am încercat cu plecarea să obțin ce e mai bun pentru ei, pot să spun că am pierdut multe chestii, dar am câștigat foarte mult, așa că nu ne plângem și încercăm în timpul în care ne suntem alături să facem ceea ce ne-am dorit, ceea ce nu am putut când eram copii”, a spus Eric de Oliveira.
Brazilianul a continuat: „Cum n-aveam noi bani în copilărie, mama e un om minunat, care mă sună și acum de ziua mea, e directorul școlii unde am fost, o școală particulară. Am avut doi prieteni de pe stradă și au zis: «școala mea caută jucători pentru futsal, hai cu noi». Și când i-am spus mamei m-a pedepsit: «nu ieși din casă, nici să nu te gândești!» Când a adormit, eu am sărit geamul, Știa că nu aveam condiții, știa că trebuie să plătească școală și n-aveam cum. S-a trezit cu directorul școlii în casă. Aveam doisprezece ani, făceam treisprezece ani.
A venit și i-a spus mamei mele că: «îți dau 75 la sută din bursă». Mama: «nu pot», «îți dau 50», «nu pot, o să încerc»… Știu că din 12 luni, mama n-a putut să plătească o lună măcar. Și directorul a zis: «hai, să uităm toată datoria asta, îi dau bursă întreagă și Eric o să rămână aici». În 2016, am câștigat cel mai important trofeu din cariera mea, era sportivul anului în orașul meu, cât de mult am așteptat!
Eu am fost îmbrăcat în costum, îți dai seama, și toți râdeau de mine că erau în blugi, erau în tricouri. Eu nu știam că îl aduceau pe el să-mi dea trofeul, că avem legătura asta până azi. Când am ajuns acolo, el mi-a dat trofeul, m-am bucurat foarte mult. E un trofeu din plastic, e la cafenea, dar e ceea ce am vrut, să fie din orașul meu, prin ceea ce am făcut mulți ani reprezentând orașul meu și eu mă bucur că cei din orașul meu au recunoscut și că fostul profesor al meu el mi-a dat trofeul și a fost una din bucuriile cele mai mari din viața mea”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER