Silviu Berlusconi vrea să transfere „perla” celor de la FCSB! Se potrivește perfect filozofiei clubului italian

Formația italiană din Serie B, AC Monza, patronată de Silvio Berlusconi (85 de ani), considerat unul dintre cei mai puternici oameni din Italia, a pus ochii pe atacantul celor de la FCSB, Ianis Stoica.

Potrivit italienilor de la TuttoMercatoWeb, Monza îl urmărește cu foarte mare atenție pe tânărul fotbalist și va încerca să-l aducă în Italia, cât de curând, deoarece se potrivește perfect filozofiei clubului.

Chiar dacă se află în Serie B, Monza oferă salarii de Serie A, având un buget de salarii foarte mare, care rivalizează cu cel de la Parma. Clubul își dorește să ajungă cât de curând în Serie A, însă nu grăbește artificial progresul, ci se bazează pe o strategie. Italienii anunță că Monza dorește să se axeze în continuare foarte mult pe jucători, tineri, talentați, pe care să-i crească și să-i vândă apoi, pe sume consistente.

Silvio Berlusconi a fost premier al Italiei, în trei mandate: între 1994-1995, 2001-2006 și 2008-2011. A fost patron al celebrei echipe AC Milan și are o avere estimată la 7,7 miliarde de dolari, conform estimărilor Forbes.

Nu doar Monza îl vrea pe Ianis Stoica!

Ianis Stoica are parte de un început de sezon foarte bun, cu șase goluri și două pase decisive în primele 14 meciuri jucate, iar evoluțiile sale l-au adus în vederile mai multor formații din Europa.

Recent, s-a vorbit despre interesul celor de la Arsenal Londra și Galatasaray pentru fotbalistul reprofilat la FCSB din „aripă” în atacat de careu.

Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, a declarat că a primit o ofertă scrisă de la Arsenal, însă dorește să obțin mai mulți bani în schimbul fotbalistului.

„Eu la ora asta am 7.5 milioane de euro (n.r. oferta) pe Ianis Stoica. (Reporter: De la Arsenal?) Da, tată! Şi eu vreau 10 milioane plus 20% dintr-un viitor transfer”, a transmis Gigi Becali, pentru as.ro.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în următoarea perioadă și dacă fiul lui Pompiliu Stoica va lua drumul occidentului.

Publicat: 26 11. 2021, 19:40
Actualizat: 26 11. 2021, 19:49