Șiman răspunde acid după dezvăluirile incredibile făcute de un jucător de la Sportul: „Nu vă interesează ce se petrece aici!”
Șiman susține că a încercat să găsească o cale de înțelegere cu Andrei Lungu, dar jucătorul a refuzat.
Mijlocașul spune că e gata să renunțe la toți banii pentru a putea pleca din Regie.
Andrei Lungu s-a plâns ieri în ProSport de condițiile precare de la Sportul, echipă care nu i-ar fi plătit salariul de mai bine de un an. „Nu mi-am luat bani de 17 luni, dar nu pot dovedi asta. Când ne mai dădea Șiman sume mici, câteva milioane de lei, semnam niște dispoziții de plată nedatate. Iar el punea ce dată vroia, ulterior. Dacă refuzam să semnăm, nu mai primeam nici acei câțiva lei. Eu am fost accidentat șase luni și a trebuit să mă împrumut cu 30.000 de lei pentru a mă repune pe picioare. Nu avem apă, căldură, iar vitamine nu am văzut de un an”, a declarat Lungu în ProSport-ul de miercuri.
„Va răspunde pentru acuzații!”
În replică, patronul SporÂtului, Vasile Șiman (foto) spune că nu e normal ceea ce a declarat Lungu. „Jucătorul va răspunde pentru acuzațiile aduse. Avem un contract de ordine interioară care trebuie respectat. Lungu a dat clubul în judecată pentru neplata salariilor, în loc să mă caute și să ne înțelegem. Eu l-am căutat și am încercat să-i ofer o cale de mijloc, dar a refuzat”, a spus Șiman, care a recunoscut că în Regie sunt probleme: „Nu avem apă de un an de zile. Nu avem datorii, dar s-a tăiat apa pentru că nu am acceptat noul contract cu ApaNova. Jucătorii fac dușuri după antrenamente la un hotel de patru stele unde eu plătesc apa. Ce nu le convine? Au cele mai bune condiții din liga a II-a. Nu vă interesează pe voi când ne reunim și ce se petrece la Sportul. Antrenorul decide programul. Datoria lui și a jucătorilor e să promoveze. Avem datorii, dar cine nu e mulțumit să-și depună memoriu și, dacă va câștiga, poate pleca. Așa au procedat mai mulți jucători”.
Șiman a făcut ieri recurs
Andrei Lungu se judecă din vara anului trecut cu echipa din Regie la Comisia pentru Statutul jucătorului din cadrul FRF, iar în urmă cu o săptămână s-a decis ca Sportul să-i plătească o parte din datorii, aproximativ 5.000 de euro, fără ca jucătorul să devină liber de contract. Nemulțumit cu această hotărâre, patronul Vasile Șiman a făcut ieri recurs. „Eu am încercat să găsesc o cale de înțelegere, dar Lungu a refuzat”, a spus Șiman, contrat de jucător: „Renunț la toți banii, numai să devin liber, dar Șiman nu vrea. Ce înțelegere vrea să‑mi ofere?”.
Andrei Lungu va plăti pentru declarațiile făcute în ProSport. Nu e problema voastră ce se întâmplă la Sportul!
Vasile Șiman, patron Sportul
Renunț la toți banii pentru a pleca de la Sportul. Nu mai vreau să rămân sub nicio formă
Andrei Lungu, mijlocaș Sportul
În sezonul 2011-2012, ultimul al Sportului în Liga I, mijlocașul defensiv Andrei Lungu a fost golgheterul echipei, cu cinci reușite
În amicalul cu Rapid din vara lui 2012, Lungu a suferit o ruptură de ligamente încrucișate și menisc. Operația și recuperarea l-au costat 30.000 de lei