Simon Kjaer, omul providențial în drama lui Christian Eriksen! Trei momente care au făcut diferența între viață și moarte! Cum a reacționat căpitanul Danemarcei și fundașul lui AC Milan

Simon Kjaer a fost omul providențial în momentele cumplite pe care le-a traversat Christian Eriksen în meciul de debut al Danemarcei la Euro 2020. Căpitanul danezilor a avut sânge rece și a reacționat ca un adevărat lider.

Campionatul European 2020 a început cu un moment cumplit. Christian Eriksen a căzut la pământ și a fost aproape de tragedie. Jucătorul danez a primit îngrijiri medicale mai mult de 10 minute.

Imediat după teribilul accident, soția lui Christian Eriksen a coborât pe gazon în lacrimi. A fost momentul în care în privirile spectatorilor a apărut un alt personaj al dramei.

Simon Kjaer, omul providențial în drama lui Christian Eriksen! Trei momente care au făcut diferența între viață și moarte! Cum a reacționat căpitanul Danamarcei

Imediat după ce Eriksen s-a prăbușit pe teren, lângă jucătorul celor de la Inter Milano a ajuns Simon Kjaer. Căpitanul Danemarcei a fost primul care a înțeles pericolul situației și a reacționat.

Fundașul danezilor a verificat, mai întâi, dacă Eriksen și-a înghițit limba și l-a întors pe o parte, astfel încât cel căzut la pământ să aibă o poziție cât mai ferită de alte pericole.

Imediat după ce Eriksen a intrat pe mâna medicilor, pe teren a ajuns soția jucătorului. Aceasta a izbucnit în lacrimi.

Simon Kjaer a dat dovadă iar de luciditate și de spirit de lider și a mers să o încurajeze și să o îmbrățișeze pe partenera de viață a colegului său. A fost al doilea moment în care danezul a dovedit o putere ieșită din comun.

Tot fundașul lui AC Milan a fost în centrul unui al treilea moment decisiv al dramei. Simon Kjaer le-a transmis colegilor să facă un cerc în jurul lui Eriksen, pentru a-l proteja pe acesta de fotografii.

Christian Eriksen a fost scos pe targă de pe stadion, iar suporterii au aplaudat în picioare momentul.

ECHIPELE DE START:
Danemarca: Schmeichel – Kjaer, Wass, Maehle, Christensen – Delaney, Eriksen, Höjbjerg – Wind, Braithwaite, Poulsen

Finlanda : Hradecky – Uronen, Väisänen, Raitala, Arajuuri – Sparv, Lod, Kamara, Toivio – Pukki, Pohjanpalo

Publicat: 12 06. 2021, 21:26
Actualizat: 12 06. 2021, 21:35