Şoc! Magazinerul a participat la o masă cu fotbaliştii lui Dinamo miercuri seară! Cine e jucătorul care l-a dus acasă | EXCLUSIV
ProSport a anunțat, în exclusivitate, în această dimineață știrea zilei, conform căreia magazinerul clubului Dinamo a fost depistat pozitiv cu coronavirus, după ultima serie de teste efectuate. Acesta a fost transportat la Institutul Matei Balș, acolo unde va fi sub observație.
Magazinerul clubului din Ștefan cel Mare e asimptomatic. Sursele ProSport susțin că acesta a aflat vestea chiar în timp ce se afla în vestiarul din „Groapă”.
Magazinerul lui Dinamo a participat la o masă cu fotbaliştii! Cine e jucătorul care l-a dus acasă
S-a aflat o altă veste care ar putea bulversa atmosfera și așa destul de incinsă de la Dinamo. Magazinerul a participat alături de mai mulți jucători ai lui Dinamo la o masă care a avut loc miercuri seară.
Imediat după ce au luat masa împreună, conform surselor ProSport, magazinerul lui Dinamo a fost condus acasă de portarul Cătălin Straton. Alte surse din cadrul clubului Dinamo au confirmat pentru ProSport faptul că magazionerul a luat masa cu fotbaliștii, dar susțin că acesta ar fi plecat cu taxiul acasă.
Câinii vor fi direct afectați de ultimele evenimente din Ștefan cel Mare. LPF a amânat meciul lui Dinamo cu Chindia Târgoviște, pe care echipa lui Adrian Mihalcea ar fi trebuit să îl dispute sâmbătă.
La ceva timp după vestea infectării magazinerului de la Dinamo, Liga Profesionistă de Fotbal a dat un comunicat extrem de clar prin care avertizează cluburile și oamenii responsabili de organizarea meciurilor din Liga 1:
„Este un semnal de alarmă! Nu vom face niciun rabat!”, scrie forul condus de Gino Iorgulescu.
Liga 1 este sub stare de alertă cu doar o zi înaintea revenirii sezonului. După Dinamo, și FCSB a primit o veste proastă! Unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Gigi Becali, Teia Sponte a fost infectat cu noul coronavirus.
Teia Sponte se simte bine, dar este în spital
„Sunt bine acum, mă simt bine, nu am simptome grave. Am stat în casă trei luni și nu l-am luat, iar acum virusul acesta nenorocit a venit de la un membru al familiei. Suntem pe mâini bune, la spital”, le-a povestit Teia Sponte apropiaților, conform surselor ProSport.
Cătălin Straton are 30 de ani și o cotă de piață de 300 de mii de euro.