Șocant! Jurnalistul Prosport, lovit de președintele nou-promovatei din Mehedinți. Cel mai important om, conform actelor, din cadrul clubului de la Dunăre este, în paralel, administrator la un liceu, instructor auto și consilier local! | GALERIE FOTO

După ce, la sfârșitul lunii februarie, a fost amenințat cu moartea de antrenorul Valeriu Tița, pe care jurnalistul Prosport îl deconspirase că pregătește Viitorul Șimian „sub acoperire”, fiind sub contract cu naționala Siriei, reporterul Mircea Oglindoiu a fost lovit, astăzi, de președintele nou-promovatei mehedințene în Liga 3.

Motivul, ca și în cazul fostului selecționer al arabilor, Vali Tița, este unul șocant, care intră sub incidența legii: în paralel cu funcția de președinte de club, Sărăcin este și administrator la Liceul Tehnologic din Șimian, dar și instructor auto, în timpul liber! Sau cel puțin așa ar trebui, doar în timpul liber.

Încercând să afle dacă, în momentul în care era prezent al examenul auto, avea cerere depusă la Inspectoratul Școlar Mehedinți, ca să poată fi învoit și astfel să poată fi prezent la orele auto, probabil cu elevii săi de la școala de șoferi, Sărăcin, deranjat probabil de întrebarea reporterului Prosport, l-a lovit pe acesta cu cotul, în stilul „Perversa de pe Târgu Ocna”.

Vigilent, Oglindoiu a apucat să se ferească și i-a barat, cu palma, lovitura cu cotul aplicată de Sărăcin, însă n-a mai apucat să „ferească” și telefonul cu care filma interviul, iar dispozitivul a fost proiectat la sol, fără să sufere însă leziuni majore.

În urma acestui incident, jurnalistul a depus plângere la Poliție și așteaptă soluționarea cazului, pentru a se îndrepta, ulterior, în civil sau penal, în instanță, împotriva agresorului, agresor care, în mod normal, azi ar fi trebuit să fie prezent la alegerile de la FRF. Incidentul s-a produs în jurul orelor 09:30, pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, în parcul din localitate, în care elevii așteptau să fie chemați pentru a susține examenul auto, proba „oraș”.

Articole echidistante la adresa Șimianului

Același jurnalist Mircea Oglindoiu aprecia, în luna decembrie a anului trecut, parcursul bun al echipei Viitorul Șimian în ultimele 4 etape de Liga 3 din 2021, apreciere conform cu realitatea de altfel, deoarece echipa din Șimian izbutise 10 puncte, din 12 posibile.

„Acel eșec drastic cu Reșița (n.r. – scor 1-6) parcă ne-a motivat oarecum și de atunci n-am mai pierdut. A urmat remiza de la Viitorul Pandurii 2, după care am câștigat trei meciuri consecutive. Sper să menținem ritmul și în 2022. Eram într-o vizibilă creștere de formă și, pe de o parte, ne pare rău că se întrerupe campionatul, dar, pe de altă parte, aveam nevoie și noi de pauză. A fost un campionat solicitant pentru noi, ca nou-promovată”, a declara, pentru Liga2.ro, antrenorul echipei mehedințene, Relu Țurai, pe data de 6 decembrie 2021.

O dată cu revenirea lui Tița din Siria, care a fost dat afara de la echipa naționala pentru rezultate modeste, Țurai a fost păstrat în lot,  în acte, ca antrenor, și chiar a stat pe bancă în  continuare, dar a fost tras pe „linie moartă”. De altfel Țurai avusese parte de același „tratament” și în perioada august-octombrie 2021, când de transferuri sau pregătirea echipei s-a ocupat, în special, tot Vali Tița, și tot sub acoperire, deoarece, la vremea respectivă, antrenorul de 55 de ani se afla sub contract cu Al Hussein Irbid, din Iordania, echipă de club care îl dăduse afară, după doar câteva etape, în februarie 2021, însă nu reușise să-i și rezilieze contractul, de comun acord, celor 2 părți fiind practic în litigiu la FIFA.

Cu alte cuvinte, dacă Tița semna în august 2021 cu Viitorul Șimian, nu mai putea solicita iordanienilor banii până la scadența contractului. Aceeași speță a fost și în februarie 2022, dar cu echipa națională a Siriei. Cu toaate acestea, președintele de la Viitorl Șimian, George Sărăcin, a postat, în luna februarie, pe pagina personală de facebook, o poza, în care se laudă ca Vali Tița face tactica de joc înaintea amicalului cu CSO Turceni. ProSport nu are informații dacă Sărăcin a postat acea poza ca să-i facă “bucata” lui Tița sau dacă pur și simplu nu cunoaște regulamentele FIFA.

Cert e că reporterul Prosport a folosit-o acea poză într-un articol, moment în care a fost amenințat cu moartea de Vali Tița. La scurt timp, Sărăcin a șters poza de la profilul personal de facebook. Același Sărăcin, posta, pe profilul spu de facebook, înainte de barajul pentru promovare, poze cu gratare și bere în incinta stadionului din Șimian, iar în septembrie 2021 anunța, tot pe facebook, suporterii că pot intra pe stadion doar daca au test „pisiar”, cu RT-PCR. Viitorul Șimian nu are pagină oficială de facebook. Există o pagină cu acest nume, pagină creată, din informațiile ProSport, de antrenorul-jucător care a promovat echipa în luna mai  a anului 2021, Dorian Vasilică. În luna iulie, acesta a fost dat afară, pe motiv că Viitorul Șimian are rezultate slabe în amicale! Din acel moment, pe pagina ACS Viitorul Șimian, care era destul de activă, nu s-a mai postat nimic.

Grav e că, tot conform propriilor poze de pe facebook, Sărăcin, care e si consilier local al comunei Șimian din partea PNL, după ce anterior fusese PSD, folosește sigla clubului Viitorul Șimian, pentru a îndruma populația să voteze partidul său.

În urmă cu aproape un an, imediat după promovare, Sărăcin declara, aceluiași reporter Prosport, că Viitorul Șimian va avea stadion nou. Lucrările n-au mai demarat, iar Viitorul Șimian joacă și în prezent pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin.

Deși, matematic, în decembrie 2021, avea șanse la play-off, Viitorul Șimian, o dată cu revenirea lui Tița, a mai obținut doar 2 puncte din ultimele 3 etape din sezonul regular, dintr-un maxim de 9 puncte, și a încheiat seria 7 pe locul 5, fiind repartizată ulterior în play-out.

Etapa viitoare, Viitorul Șimian va juca, pe terenul sintetic din cadrul Complexului Sportiv “Mircea Chivu” la Reșița, cu Progresul Ezeriș.

 

 

 

Publicat: 12 04. 2022, 20:57
Actualizat: 12 04. 2022, 21:50