Soluția găsită de primarul Craiovei pentru salvarea Universității:** „Mititelu are niște terenuri valoroase care mă interesează”

Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a dezvăluit, după ce a realizat un sondaj de opinie online, că fanii Universității Craiova nu sunt de acord cu înființarea unei alte echipe a orașului.

Edilul Craiovei continuă să spere că din sezonul viitor, orașul va fi reprezentat în competițiile fotbalistice din țară, cu sau fără implicarea lui Adrian Mititelu.

„Am discutat cu suporterii și le-am spus: există o mie de alte variante ca să avem echipă de fotbal la Craiova, inclusiv să luăm brandul pe care îl are Consiliul Județean pentru echipa de tineret, Știința Universitatea Craiova. Și au spus că nu vor, pentru că nu este Universitate Craiova a lor. Asta a spus galeria. Șefii galeriei de fotbal.

Credeți că eu nu mi-aș dori ca Mititelu să cedeze brandul altcuiva care vrea să facă o echipă repede? Cred că poate să construiască o echipă. Are niște terenuri foarte valoroase așezate la kilometrul unu al Craiovei care, pe mine, personal, m-ar interesa ca și municipalitate să le preiau, pentru că acolo s-au transformat într-un adevărat focar de infecție, este vorba despre Balta Craiovița

Pe mine nu mă interesează cu cine se asociază Mititelu, ci ca la anul să avem echipa de fotbal Universitatea Craiova. Deocamdată, brandul și palmaresul sunt la el”, a declarat Olguța Vasilescu pentru gds.ro.

Publicat: 27 12. 2012, 14:35
Actualizat: 27 12. 2012, 15:22