Sorin Cîrțu se teme de jocuri de culise și cere înghețarea campionatului, după cazul de coronavirus de la CFR Cluj. „Să se facă o testare în masă! Ne e teamă!”
Fotbalul românesc fierbe după ce Alexandru Păun a fost depistat pozitiv, iar meciul FCSB-CFR Cluj a fost amânat. Sorin Cîrțu conduce revolta oltenilor! Nu este de acord ca echipa lui Dan Petrescu să dispute această partidă la finalul lunii și spune că cele două formații, implicate în duelul pentru titlu, ar trebui să joace în aceleași zile meciurile care au mai rămas până la finalul sezonului.
Adrian Păun a aflat cu câteva ore înaintea meciului FCSB-CFR Cluj că este infectat cu noul coronavirus, iar partida a fost amânată. Liga Profesionistă de Fotbal a spus că se discută ca această confruntare să se dispute la finalul lunii, dar oltenii nu sunt de acord.
Sorin Cîrțu propune ca cele două formații, aflate în luptă directă pentru titlu, să dispute toate partidele în paralel. Președintele CS Universitatea Craiova spune că Liga ar trebui să se gândescă și la înghețarea campionatului.
„Nu avem ce să comentăm, dacă li s-a întâmplat asta. Nu suntem de acord ca ei să joace în 30 iulie, când lucrurile sunt terminate. Din punctul meu de vedere ar trebui să jucăm toţi în acelaşi timp, sau să se îngheţe campionatul. Ar trebui să jucăm şi noi meciul cu Botoşani în acelaşi timp cu ei, sau să îngheţe toată lumea. S-au înmulţit cazurile astea de COVID, să îngheţe domne` campionatul.
Normal că ne este teamă. De unde până unde să se decidă situaţia în felul ăsta. Suntem două echipe care suntem interesate de ce se întâmplă în meciurile astea. Dacă nu sunt jucate în aceeaşi etapă, în acelaşi timp, nu are rost atunci, nu are rost să se mai joace. Să îngheţe campionatul! Nu e vorba de boicotat meciul cu Botoşani.
Liga trebuie să găsească o soluţie în care să nu prejudicieze nicio echipă. Liga trebuie să decidă. Sunt capetele luminate ale fotbalului, la Ligă. Să decidă. Dar nu trebuie să dezavantajeze nicio echipă, prin programări din astea… „, a declarat Cârţu pentru AntenaSport.
Sorin Cîrțu vrea o testare în masă în Liga 1
Sorin Cârţu a solicitat testarea urgentă a jucătorilor din Liga 1. Este convins că în acest mod vor ieși la suprafață și alte probleme.
„Toată lumea din fotbal să fie testată obligatoriu luni. Toată lumea să fie testată, din play-off, din play-out. Trebuie să vedem ce se întâmplă”, a mai spus Sorin Cîrţu.