Stadionul din Ghencea a împlinit 44 de ani! VIDEO | Cum arată „templul fotbalului românesc”, înainte de demolare

Astăzi, 9 aprilie, s-au împlinit 44 de ani de la inaugurarea stadionului Ghencea, arenă rămasă în paragină, care urmează să fie modernizată pentru EURO 2020. Proiectul arată impresionant pe hârtie, dar rămâne de văzut cum se vor desfășura lucrările. Demolările vor începe în perioada următoare. Telekom Sport a realizat un reportaj cu arena din Ghencea, reușind să surprindă starea în care a ajuns arena.

Pe 9 aprilie 1974 a fost inaugurat stadionul Steaua, loc devenit de-a lungul timpului un adevărat muzeu al fotbalului nostru. Prima partidă disputată în complexul sportiv din Ghencea a fost un meci amical între Steaua și OFK Beograd. Jocul s-a terminat la egalitate, scor 2-2. Gheorghe Tătaru a deschis scorul chiar înaintea pauzei, cu primul gol din istorie marcat pe „Ghencea”. Al doilea gol al „roș-albaștrilor” a fost înscris de Viorel Năstase, după o cursă impresionantă de la jumătatea terenului. Nocturna s-a stins definitiv în Ghencea pe 22 aprilie 2015, când scandalul dintre Armată și Gigi Becali a luat amploare. Gazdele s-au impus cu 4-1 în dauna Viitorului, iar de atunci nu s-a mai jucat fotbal în Ghencea.

VIDEO | Cum arată în prezent stadionul, înainte de demolare

Toate generațiile care au trecut prin vestiarul Stelei au jucat meciuri memorabile pe Ghencea. Prima partidă europeană de pe arena bucureșteană a fost în 1976, în compania belgienilor de la FC Bruges, în Cupa Campionilor. Tudorel Stoica, Marcel Răducanu și Ion „Liță” Dumitru se aflau pe teren la acea vreme, dar Steaua nu reușea decât un 1-1, după ce a condus cu 1-0 până în minutul 71, grație golului marcat de Iosif Vigu. În retur, echipa care l-a împrumutat pe Dorin Rotariu la Mouscron s-a impus cu 2-1. Câteva nume sonore care au trecut pragul stadionului Steaua: Benfica, PSV Eindhoven, AS Monaco, Juventus, Borussia Dortmund, Real Madrid, Bayern München, Liverpool, Sevilla, Valencia.

Publicat: 09 04. 2018, 13:46
Actualizat: 09 04. 2018, 13:59