Stadionul lui Dinamo, gata să fie demolat! Veste uriașă pentru fani: se face și pasul decisiv. Cum arată proiectul de hotărâre care va fi pe masa Guvernului. EXCLUSIV

Stadionul lui Dinamo, gata să fie demolat! Veste uriașă pentru fani: se face și pasul decisiv. Cum arată proiectul de hotărâre care va fi pe masa Guvernului. EXCLUSIV
  • Publicat:

Stadionul lui Dinamo va fi demolat în cel mai scurt timp! Mai lipsea doar hotărârea de Guvern, însă proiectul va fi vineri pe ordinea de zi.

ProSport a aflat cum arată proiectul de hotărâre de Guvern care a fost așteptat de fani în ultimele luni, de când s-a tot vorbit că demolarea și, implicit, primul pas spre stadionul mult visat este doar o chestiune de zile.

Stadionul lui Dinamo, gata să fie demolat! Hotărârea de Guvern este pe ordinea de zi

Astfel, stadionul din „Ștefan cel Mare” urmează să fie predat celor de la CNI, care se vor ocupa atât de procesul de demolare, cât și de construcția arenei de aproximativ 25.000 de locuri.

Prin urmare, așa cum a scris ProSport, barajul dintre CS Dinamo și Ghiroda a fost ultimul meci de fotbal de pe arena din „Groapă”. Atunci, bucureștenii s-au impus cu 3-1, dar n-au ajuns în Liga 2 după ce au pierdut meciul decisiv de la Foșcani: 0-2.

Ultimul meci jucat de roș-albii din Superliga a fost tot o partidă de baraj, dar una de tristă amintire, aceea dintre Dinamo și U Cluj, scor 1-1.  La final, Dinamo a retrogradat în premieră în Liga 2.

Cum arată, de fapt, vestea așteptată de toți fanii – „PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar pentru două imobile aflate în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Clubul Sportiv Dinamo București, ca urmare a reevaluării, comasarea acestora într-un singur imobil cu număr MF 35328, precum și trecerea unor construcții din imobilul rezultat în urma comasării din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării”.

Marcel Ciolacu, impresionat de cum va arăta noul stadion al lui Dinamo: „Depășește granițele fotbalului!”

Marcel Ciolacu este convins că noul stadion al lui Dinamo va avea un impact extraordinar, iar mulți puști vor alege să facă sport de performanță având această oportunitate.

„Construirea noului stadion ultramodern de 25.000 de locuri va avea un impact major asupra întregului club Dinamo, fiind o şansă uriaşă de a atrage mii de alţi copii către sport! Aceasta este concluzia discuţiei cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care am fost alături de Rareş Hopincă (n.n. primarul ales al sectorului 2). Rareş nu este doar un mare dinamovist, ci şi un om de administraţie cu vizune care ştie că noua arenă este un proiect care depăşeşte graniţele fotbalului”, spunea premierul Marcel Ciolacu.

Stadionul va avea un hotel cu 40 de camera duble, spațiu expozițional de 800 de locuri, plus un amfiteatru pentru 200 de persoane. De asemenea va fi construită o cantină prevăzută cu sală de mese (40 de mese și 160 de locuri).

Mai multe discipline sportive ale Clubului Sportiv Dinamo vor avea secțiile atașate în corpul noului stadion, după cum urmează: scrimă, lupte, judo, haltere, box, atletism – indoor, handbal și baschet, tenis – indoor, caiac/canoe, canotaj (aparate), volei.

Pe esplanada dinspre șoseaua Ștefan cel Mare va exista un turn de heliport pentru Spitalul de Urgență Floreasca.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
A reapărut în România după ce a fost dată dispărută mai bine de 50 de ani! Imagini de colecție surprinse pe teritoriul țării noastre
A reapărut în România după ce a fost dată dispărută mai bine de 50 de ani! Imagini de colecție surprinse…
Au bătut palma! Jucătorul de 50.000.000 de euro care și-a dat acordul să meargă la Real Madrid
Au bătut palma! Jucătorul de 50.000.000 de euro care și-a dat acordul să meargă la Real Madrid
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Actrița diagnosticată cu scleroză multiplă! Simptomele s-au AGRAVAT: „Nu mi-am mai făcut duș de trei săptămâni!”
Actrița diagnosticată cu scleroză multiplă! Simptomele s-au AGRAVAT: „Nu mi-am mai făcut duș de trei săptămâni!”
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de la nunta faraonică
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Val de scumpiri de la 1 iulie. Cu cât va creşte factura la gaze la un apartament cu trei camere
Val de scumpiri de la 1 iulie. Cu cât va creşte factura la gaze la un apartament cu trei camere
EFECTUL MIRACULOS pe care îl are CAFEAUA pentru oamenii SEDENTARI!
EFECTUL MIRACULOS pe care îl are CAFEAUA pentru oamenii SEDENTARI!
Pasiunea secretă pe care a avut-o Ileana Stana Ionescu: Aşa a fost să fie! Am urmat un alt drum
Pasiunea secretă pe care a avut-o Ileana Stana Ionescu: Aşa a fost să fie! Am urmat un alt drum
Scandal de proporții! Și-a desfigurat iubita lui “E diavol și bolnav psihic!” + “I-am făcut plângere penală”
Scandal de proporții! Și-a desfigurat iubita lui “E diavol și bolnav psihic!” + “I-am făcut plângere penală”
Verdictul FINAL pentru Elena Udrea. Înalta Curte a luat decizia
Verdictul FINAL pentru Elena Udrea. Înalta Curte a luat decizia
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
România – Olanda, cu o mare problemă pentru noi: ce am pierdut, odată cu calificarea în optimi
România – Olanda, cu o mare problemă pentru noi: ce am pierdut, odată cu calificarea în optimi
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Doliu în cinematografia românească! Celebra actriță s-a stins din viață pe neașteptate. Despre cine e vorba:
Doliu în cinematografia românească! Celebra actriță s-a stins din viață pe neașteptate. Despre cine e vorba:
×