Steaua a defilat în ultimul meci din campionat! Cât s-a terminat partida în care Termo a început în 10 oameni încă din primul minut. Urmează Academia Rapid
Ultimul meci al Stelei a reprezentat și un examen bun înainte de partida cu Academia Rapidă, programată pe 14 aprilie, de la ora 19:45. Termo s-a înclinat în fața steliștilor, care au marcate de nouă ori și nu au primit niciun gol în fața adversarilor care au început partida cu un om în minus.
Steaua a învins cu 9-0 Termo, pe terenul cinci din Ghencea. Principalul marcator al partidei cu Termo a fost Mirea, care a punctat de patru ori, în timp ce Mihai Olaru și Alin Predescu au reușit să facă dubla, iar Adrian Vîlcea a punctat o singură dată.
Echipa de start a Stelei: Chiș – Bordean, Pădureț, Sitari, Grigore – Constantinescu, Vîlcea – Olaru, Răsdan, Predescu – Camara
Tot marți, casele de bilete din Ghencea și Giulești au fost asaltate de steliști, respectiv de rapidiști. După ce biletele pentru meciul dintre Steaua și Academia Rapid s-au vândut ca pâinea caldă în mediul online, pe site-ul bilete.ro, organizatorii au pus în vânzare tichetele și la casele de bilete
Prețurile biletelor la Steaua – Academia Rapid:
- Peluzele nord și sud: 15 lei
- Tribuna 2: 20 lei
- Tribuna 1, inel 2 și 3: 25 lei
- Tribuna VIP: 30 lei
Programul caselor de bilete:
10, 11, 12 aprilie:
- casele stadionului Steaua: orele 12:00 – 19:00
- casele stadionului Giulești: 12:00 – 19:00
13 aprilie
- casele Național Arena (pentru tribuna 1, doar gazdele) – orele 12:00 – 19:00
- casele Național Arena (pentru peluza 1, nord, doar oaspeții) – orele 12:00 – 19:00
- casele Național Arena (pentru peluza 2, sud, doar gazdele) – orele 12:00 – 19:00
14 aprilie
- casele Național Arena, strada Maior Coravu, doar gazdele – orele 12:00 – 19:00