Steaua – Dinamo, derby-ul Ligii 2 din play-off, în pericol să fie amânat. „Se vor face demersuri către Federație” Ce partidă poate muta duelul din cartierul Ghencea într-o altă zi decât cea stabilită inițial | EXCLUSIV
Runda a patra din play-off-ul ligii secunde aduce față-n față cele două rivale din București, Steaua și Dinamo. Derby-ul, programat pentru a doua zi de Paști, luni, 17 aprilie, ora 18.00, are șansa să fie amânat pentru o dată ulterioară, conform surselor ProSport. În acest context, ProSport l-a contactat pe Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei. Acesta a confirmat informația și a menționat că, din cauza faptului că în aceeași zi, de la ora 21.00, se vor întâlni și FCSB – Farul Constanța, pe Arena Națională, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București va face demersurile necesare, către Federația Română de Fotbal, pentru a analiza „posibilitatea amânării jocului sportiv dintre CSA Steaua și FC Dinamo 1948”.
Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei: „Încercăm, prin acest demers, să reducem orice risc la adresa liniștii publice”
Steaua – Dinamo a fost programat, de către Federația Română de Fotbal, în a doua zi de Paști, pe 17 aprilie, de la ora 18.00, în cartierul Ghencea. Totuși, conform informațiilor ProSport, confirmate de Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, există șansa ca „Eternul Derby” din Liga 2 să fie mutat într-o altă zi.
Principala cauză o reprezintă partida dintre FCSB și Farul Constanța. Meciul din cadrul play-off-ului Superligii este fixat în aceeași zi, dar de la ora 21.00, pe Arena Națională și, evident, necesită o mobilizare masivă din partea Jandarmeriei.
Totodată, se cunoaște faptul că, în lumea ultras, galeriile Stelei și „marinarilor” sunt înfrățite. În plus, din cauza rivalităților Steaua – Dinamo și, evident, Steaua – FCSB, pentru a preveni orice risc la adresa ordinii publice, DGJMB va înainta către FRF o cerere prin care va solicita analiza amânării meciului din eșalonul secund.
Se vor face demersuri, de către Jandarmeria Capitalei, pentru minimizarea riscurilor la adresa ordinii publice. Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București va face un demers către Federația Română de Fotbal prin care va solicita să se analizeze posibilitatea amânării jocului sportiv din cadrul Ligii 2, dintre CSA Steaua și FC Dinamo 1948. Meciul a fost programat în aceeași zi și, relativ, în același interval orar cu partida dintre FCSB și Farul Constanța. Încercăm, prin acest demers, să diminuăm și să reducem, dacă este posibil, orice risc la adresa liniștii publice. Riscurile sunt mari, pentru că există rivalități între cele patru galerii. Este în apanajul Federației de a stabili o dată ulterioară pentru meciul din liga secundă.”, a declarat Marius Militaru pentru ProSport.
Dinamo poate profita de situația Stelei
La nivel de ligă secundă, Dinamo și Steaua s-au întâlnit o singură dată, în sezonul regular. Atunci, „militarii” s-au impus cu 2-1, pe Arena Națională, după ce „câinii”, preț de câteva minute, au condus cu 1-0.
Din nefericire, în tribunele celui mai mare stadion din țară, pe toată durata partidei, între susținătorii roș-albaștriilor și jandarmi au existat ciocniri violente. Cei de la Peluza Sud Steaua au încercat să ajungă în sectorul dedicat Peluzei Sud Dinamo, aflat, practic, lângă.
Astfel, nu este de mirare că Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București dorește să pregătească cât mai bine partida de pe stadionul „Steaua” din acest punct de vedere.
Pe parte sportivă, Dinamo poate profita de situația Stelei. Echipa din cartierul Ghencea, deși tot sezonul pe locurile fruntașe, nu are dreptul de a promova în Superligă. Astfel, rivalii din „Ștefan cel Mare” pot reveni în primul eșalon direct dacă termină pe locul 3 și Steaua ocupă unul din primele două locuri.
Într-un context mai puțin fericit pentru alb-roșii, în urma unui eventual finish pe poziția a cincea, „câinii” tot vor merge la barajul pentru promovare/retrogradare dacă rivalii „militari” termină deasupra lor în clasament.
Până atunci, elevii lui Ovidiu Burcă întâlnesc Oțelul Galați vineri, 7 aprilie, pe „Arcul de Triumf”, în timp ce băieții lui Daniel Oprița primesc vizita celor de la Poli Iași marți, 11 aprilie, acasă.
- 18.000 de spectatori au fost la meciul din sezonul regular, jucat pe Arena Națională.