STEAUA – DINAMO | Gâlcă râde de Stoican: „Cum să mai fii agresiv când ai mereu mingea în posesie?”

Antrenorul Constantin Gâlcă crede că munca lui e mult mai ușoară înaintea unui meci cu Dinamo pentru că jucătorii reușesc să se motiveze singuri. „De fapt, la Steaua, mereu a existat motivație, pentru că nu prea am pierdut în Liga 1 în ultimii trei ani”, a confirmat și Alexandru Chipciu. Gâlcă a rămas ușor surprins când a aflat de la ziariști ce a spus Flavius Stoican de actuala echipă a Stelei, că e are o posesie mai bună, dar e mai puțin agresivă. „Cum să mai fii agresiv când ai mereu mingea în posesie?”, a răspuns zâmbind princpalul stelist.

În fața primului derby ca antrenor al Stelei

Constantin Gâlcă se află în fața primului derby Steaua-Dinamo ca antrenor și a declarat că nu are emoții. Ca jucător, nu a pierdut niciun meci cu rivala de moarte a „roș-albaștrilor”. Chiar dacă după partida de la Iași își amintea vag că „poate am pierdut o singură dată”. Statistica e total de partea jucătorului Gâlcă. În cele 7 partide din campionat și încă una din Cupa României, mijlocașul stelist nu a ieșit învins de pe teren. 5 victorii și 3 rezultate de egalitate. Ba chiar, în meciul din martie 1996, din sferturile Cupei României, el a înscris unicul gol al meciului Dinamo-Steaua, în minutul 79.


Gâlcă a jucat în 7 derby-uri cu Dinamo, în Liga 1

  • 25.04.1993 (Național), Dinamo – Steaua 1-1
  • 15.08.1993 (Național), Dinamo – Steaua 0-3
  • 04.12.1993 (Steaua), Steaua – Dinamo 1-0
  • 02.10.1994 (Steaua), Steaua – Dinamo 2-0
  • 14.04.1995 (Dinamo), Dinamo – Steaua 0-0
  • 22.09.1995 (Dinamo), Dinamo – Steaua 1-1
  • 06.03.1996 (Steaua), Steaua – Dinamo 4-2

Statistică: Răzvan TOMA


INFO Gâlcă a mai evoluat contra dinamoviștilor în meciul din Cupa României din 13.03.1996, când Steaua a învins cu 1-0, grație unui gol marcat chiar de el


Chipciu nu cade în capcană precum Nicușor Stanciu

Și Alexandru Chipciu păstrează numai amintiri frumoase despre întâlnirile cu Dinamo. „Chiar și atunci când m-am accidentat, țin minte că m-am bucurat pentru victoria asupra lor. Niciodată nu am pierdut cu Dinamo, nici când eram la FC Brașov. Mă motivează orice meci jucat împotriuva lor. Oricum, nu vreau să fac declarații pompoase, pentru că risc să-i ațâț pe ei și nu vreau. Până la urmă și Dinamo formează o echipă bună, mai ales în ofensivă, sunt coleg la națională cu unii dintre ei, așa că nu vreau să pic în capcana care i-a fost întinsă și lui Nicușor Stanciu să spună că se bucură de fiecare dată când Dinamo pierde. Când eram tânăr, mai făceam și eu astfel de greșeli”, a afirmat Chipciu cu o maturitate de care e foarte mândru.

 

Publicat: 31 10. 2014, 16:23
Actualizat: 31 10. 2014, 21:46