Steaua e tentată să aleagă Național Arena și nu Ghencea pentru festivitatea de premiere a cuceririi titlului

Echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf mai are de disputat trei meciuri din acest sezon al Ligii 1, unul în Ghencea cu Pandurii, altul la Ploiești cu Petrolul și ultimul pe teren propriu cu Oțelul. La partida din ultima etapă, steliștii vor primi din partea Ligii Profesioniste de Fotbal medaliile și tricourile de campioni, dar și trofeul care răsplătește cea mai bună echipă din campionatul intern. Reghecampf a cerut opiniile fanilor pentru a se decide dacă Steaua va fi premiată la meciul cu Oțelul în Ghencea sau pe Național Arena, dar părerile sunt împărțite.

Două motive pentru care să aleagă arena națională

Totuși, conducerea e tentată mai mult să meargă pe varianta cu arena națională și are două motive pentru care să-și dorească acest lucru. În primul rând, vrea să ofere jucătorilor posibilitatea de a se readapta la terenul pe care se va decide și câștigătoarea Cupei României. Ar fi un avantaj pentru steliști să facă o ultimă repetiție înainte de finala cu Astra. Al doilea motiv e că suporterii steliști vin în număr mult mai mare atunci când favoriții evoluează pe cel mai mare stadion al țării.

Partida Steaua-Oțelul se va disputa pe 21 mai, iar clubul gazdă trebuie să anunțe LPF cu 7 zile înainte locul de desfășurare al meciului. Până acum, Steaua n-a trimis vreo cerere în acest sens.

Publicat: 10 05. 2014, 08:16
Actualizat: 10 05. 2014, 08:24