Steaua, fără titlu la rugby de 16 ani! CSM Ştiinţa Baia Mare a câștigat campionatul la rugby

Echipa de rugby CSM Ştiinţa Baia Mare şi-a păstrat titlul de campioană a României şi în ediţia din acest an, după ce a învins în finala Ligii Naţionale 2022, duminică, pe CSA Steaua Bucureşti, cu scorul de 22-15 (9-10).

Partida a avut loc pe Stadionul Naţional de rugby „Arcul de Triumf” din Bucureşti în fața a 1.000 de spectatori.

A fost un meci extrem de echilibrat, maramureşenii s-au impus prin eseurile reuşite de Levan Papidze (57, 72) şi fructificarea unor lovituri de pedeapsă prin Tute Grant (6) şi Paul Popoaia (21, 31, 45).

Steaua, fără titlu la rugby de 16 ani! CSM Ştiinţa Baia Mare a câștigat campionatul la rugby

Steliştii au punctat prin eseurile lui Matthew Tweddle (11) şi Jone Marawa (41), primul transformat de Ratu Taniela, acesta din urmă concretizând şi o lovitură de pedeapsă (37).

Steaua nu a mai cucerit titlul de campioană a României din 2006, în timp ce CSM Ştiinţa Baia Mare era deţinătoarea trofeului şi a intrat, duminică, în posesia celui de-al patrulea titlu consecutiv.

În semifinalele competiţiei, CSA Steaua învinsese pe CS Dinamo cu 25-15, iar CSM Ştiinţa Baia Mare trecuse de SCM Timişoara cu 11-9, scrie Agerpres.

Medaliile de bronz au revenit celor de la CS Dinamo Bucureşti, care în finala mică s-au impus cu 44-18 în faţa lui SCM Timişoara. CSA Steaua va disputa, pe 11 decembrie, finala Cupei României, la Bucureşti, contra celor de la SCM Timişoara.

Campioană en-titre, Baia Mare va disputa a 13-a finală consecutivă, o premieră pentru istoria recentă a rugbyului autohton.

Foto: Facebook / Rugby Romania

Publicat: 05 12. 2022, 08:02
Actualizat: 05 12. 2022, 08:03