Steaua îl vrea pe „Thierry Henry de România”. „În doi ani joci la echipa mare”, i-a transmis Pedrazzini. Petrolul face concurență
Steaua vrea să profite de situația tensionată care există între clubul Regal Sport București și unul dintre cei mai buni jucători ai ei, Raoul Baicu, internațional de juniori U15. Conform unor surse, cel care se ocupă de Academia de Fotbal a clubului Steaua, Massimo Pedrazzini, vrea să-l ia pe „Thierry Henry de România” în Ghencea. „Dacă ajungi la noi, cu pregătirea necesară, în maximum doi ani debutezi la echipa mare”, i-ar fi transmis Pedrazzini lui Raoul Baicu.
Totuși, Steaua nu e singurul nume mare din fotbalul românesc care vrea să-l ia pe jucătorul care e certat cu Regal Sport. Petrolul a contactat zilele trecute familia tânărului și e interesată să-l achiziționeze pe Raoul și chiar să-l trimită chiar de acum în Antalya, la pregătiri sub comanda lui Mircea Rednic.
„E stresat și plânge în fiecare zi”
În momentul de față, tânărul mijlocaș stânga se antrenează prin parcuri cu doi antrenori angajați de tatăl său. „E stresat, plânge în fiecare zi și ne spune că fotbalul este viața lui. Vrea să joace undeva, nu să se antreneze prin parcuri”, a spus mama lui Raoul, prezentă joi la protestele din fața sediului AMFB.
„Raoul Baicu este un jucator talentat și de perspectivă. În momentul de față avem un litigiu cu jucătorul nostru, de care se ocupă casa noastră de avocatură. Din punctul nostru de vedere, pe adresa clubului nu a sosit nicio ofertă concretă de transfer pentru Raoul Baicu. La nivel de juniori, nu se poate pleca „liber”, la cerere, de la un club la altul, ci doar prin Acord de Transfer. Mai mult, la nivel de junior nu există sume de transfer, așa ca latura financiară iese oarecum din discuție”, a fost punctul de vedere remis de Regal Sport București redacției ProSport.
De la minutul 1:41 poate fi văzut în acțiune Baicu (nr. 19) la meciul cu Moldova, scor 5-1