În 2006, Rapid și Steaua se întâlneau într-o dublă de neconceput, astăzi, în fotbalul românesc. Europa era cu ochii pe colțul nostru de lume după ce ne-am rezervat un sfert de finală în Cupa UEFA. În tur, în Giulești, a fost 1-1, returul a rămas înghețat în febra scorului alb și, după o încleștare din care nimeni nu a câștigat, Olăroiu și ai lui au fost marii învingători și au mers mai departe… în semifinale.
Și nu, nu a fost un vis. Rapid lăsase în luneta acelei performanțe echipe precum: Feyenoord, apoi în grupe Rennes și PAOK plecau spintecate din Giulești. A urmat tabloul de familie din Dombas, Șahtiorul răpus și sărutul părintesc al lui Mircea Lucescu pe creștetul lui Răzvan. Și la rând au venit nemții. Zidul Berlinului nu a rezistat iuțelii locomotivei vișinii, iar Hertha a pierdut în dublă manșă fără să înscrie. Atunci le-am arătat că și noi, cei crescuți de partea cealaltă a betonului, știm fotbal. Nici Hamburg, cu toată gherila sa de vedete, nu a stat în cale. Ciupiți-vă, rapidiști, așa a fost! „Suntem peste tot acasă”, versul mândru al Giuleștiului, a intrat în repertoriul internațional.
Drumul Stelei a început cu Lens, în Ghencea, când francezii au fost martelați, 4-0. Și tabela le-a fost blândă. Apoi, din încrâncenarea grupelor, cu Sampdoria, Hertha și Halmstads, roș-albaștrii s-au calificat fără înfrângere. Heerenveen s-a înclinat și ce stelist a uitat reprezentația lui Bănel Nicoliță cu Betis? Pentru cei care nu erau născuți… nici nu știți ce ați pierdut! „România -Steaua, Europa – Steaua, oriunde-n lume – Steaua, campionii din Ghencea!”.
Apoi, din urne, peste solzii cerului nostru a fulgerat cu un duel care avea să împartă și bebelușii din incubatoarele patriei. Primul meci s-a consumat lângă șine, acolo unde seva patosului rapidist a fost condensată în puțin peste 10.000 de glasuri. Fortăreața lui Răzvan Lucescu nu primise gol în Giulești în toată campania! De la încălzirea preliminariilor cu Saint Julia și Vardar, până la fiesta cu Hamburg și călcâiul fermecat al lui Buga.
S-a terminat 1-1, iar golul lui Nicoliță, după o neatenție cât un secol al lui Bădoi, din startul meciului, avea să împartă pentru o țară întreagă, nectarul calificării și fierea eliminării. Și câte stenturi s-au frânt, oare, sub emoția celor două meciuri!
Returul a umplut pâlnia stadionului Național. Steaua era gazdă și Olăroiu își putea construi strategia pentru un 0-0 sec ce limpezea zările semifinalelor. Rapidiștii aveau nevoie de gol și au început în registru ofensiv, însă roș-albaștrii au absorbit, cu răbdare de chihlimbar, fiecare șarjă. Daniel Niculae a scos primul fior din gambe, s-a desprins în bandă și a centrat la bara a doua, însă Buga, cu golul freneziei în gheată, a reluat pe lângă cu Petre Marin agățat de șnurul crampoanelor. Dică putea ermetiza speranțele giuleștenilor, însă reluarea sa cu fruntea a fost necadrată.
Într-un colț de tribună, aproape de colțul terenului, Copos și alaiul său din conducere trăiau cu sufletul făcut ghem fiecare secundă scursă spre euforia trufașului rival Becali. Cu o săptămână înainte a existat un taifun al declarațiilor. Acum, latifundiarul părea stors de vlaga lui de pehlivan.
Din flancuri, în special prin Bădoi, oaspeții au plouat centrări inutile, Carlos a pescuit baloanele, iar Goian și Ghionea au respins, cu o atenție de radar și calm de stânci, toate dronele destinate lui Viorel Moldovan și Daniel Niculae.
La pauză a fost 0-0 și steliștii mai aveau 45 de minute pentru a mângâia fericirea. De partea cealaltă, tensiunea se acumula cu fiecare atac frânt în pătura albastră așternută de rivali. Iar agonia giuleșteană s-a întins, surd, până spre minutele de prelungire.
În minutul 88, busola destinului putea schimba totul. Fază prelungită a feroviarilor, Carlos iese hazardat, vrea să boxeze până peste stadion, însă mai mult zgârie balonul cu pielea mănușilor. Grigore nu speculează, iar atacul rapidist se transformă într-un asalt al disperării. Mingea trece dintr-o latură în alta și cade peste careul inabilului Carlos care, după ce Ionuț Stancu filetează, din nou, peste careul mic, produce fiorul groazei pentru ai lui. Balonul se scurge până la Emil Dică și, cu tot latul căscat spre poartă, dar cu piciorul flasc, mijlocașul lui Răzvan Lucescu oprește clipa. În fotograma asta a stat lacrima Rapidului și, tot din ea s-a ridicat norul fericirii steliste. De la colțul lung, Dică al vișiniilor trage în picioarele lui Mihai Neșu. Un simplu corner alină peluza roș-albastră. În vișinii clocotește frustrarea.
În prelungiri, în atac este aruncat și Dani Coman, dar Mediana Cantalejo fluieră finalul ca la ora exactă. Giuleștiul e în tangajul suspinului, cea mai mare performanță din cupele europene este macetată de Steaua, marea rivală de peste cartier care soarbe dintr-un succes de trecut în orice testament de suflet al suporterilor.
De atunci numărăm anii de la duelul nostru „UEFAntastic”, sortăm povești și stoarcem din declarațiile eroilor. Și ne întrebăm, uscați precum lacrimile lui Viorel Moldovan din cadrul de copertă cu Olăroiu, dacă o să mai trăim un astfel de moment?
Aveți un clește? Cineva să ne ciupească!
Steaua: Carlos – Petre Marin (Lovin ’78), Goian, Ghionea, Ogăraru – Paraschiv, Rădoi, Nicolae Dică – Oprița (Neșu ’67), Andrei Cristea (Bălan ’90), Nicoliță.
Antrenor: Cosmin Olăroiu
Rapid: Coman – Rada, Maftei, M. Constantin – I.Stancu (E. Dică ’64), Grigore, R. Stancu, Bădoi – Buga (Vasilache ’76), V. Moldovan (Burdujan 70’), D. Niculae.
Antrenor: Răzvan Lucescu
[poll id=”52″]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER