Steaua și Academia Rapid, invitate direct în Liga 2? „E un ușor abuz, dar e loc să se întâmple”

CSA Steaua și Academia Rapid se luptă în Liga 4 pentru un loc în al treilea eșalon, dar conform unor surse din lumea fotbalului se discută despre varianta ca aceste două branduri să fie promovate direct în liga secundă.

Scenariul îi pare plauzibil lui Narcis Răducan, fost jucător al celor de la Steaua și Rapid, dar și conducător al mai multor cluburi din Liga 1.  „Va fi o propagandă frumoasă a fotbalului și probabil va fi și încă o demonstrație că undeva s-a greșit în ceea ce privește aceste branduri. Nu știu dacă are legătură cu alegerile, dar eu zic că este o idee bună (n.red.- ca Academia Rapid și CSA Steaua să fie invitate direct în Liga a II-a), deși nu am fost niciodată pentru astfel de lucruri.

Pe de-o parte este un ușor abuz, dar când vorbim de măsuri care ar trebui luate pentru a dezvolta, cred că ar fi o soluție. N-ar fi corect dacă nu ar fi probleme în sensul în care sunt echipe de Liga 2 sau 3 care renunță pe parcurs și atunci eu zic că este loc să se întâmple treaba asta”, a spus Narcis Răducan, conform sptfm.ro.

Apoi, a continuat: „Dacă aceste echipe arată și o garanție minimă financiară că pot merge mai departe și nu este doar un orgoliu al suporterilor, atunci ar trebui. Este păcat să vedem meciul ăsta cu 20.000 de suporteri în Liga a IV-a și nu în Liga a II-a sau a III-a.

Eu nu cred că s-a întâmplat nicăieri în lume să vezi patru sau cinci echipe mari în Liga a IV-a și atunci cred că am putea trata în mod particular treaba asta, mai ales că este loc. Au renunțat două echipe și anul acesta în Liga a II-a. Conducerea fotbalului românesc ar trebui să își asume, nu să ne auzim iar cu litigii pe la TAS”.

Publicat: 05 04. 2018, 15:10
Actualizat: 05 04. 2018, 15:21