Steaua și Rapid se pregătesc pentru un spectacol de zile mari (sâmbătă, 19:45, Arena Națională), iar Răzvan Burleanu le dă o veste de cinci stele conducătorilor celor două echipe din București: ambele ar putea ajunge, la finalul sezonului, în Liga 3.
Lupta pentru promovarea în al treilea eșalon al fotbalului românesc e foarte strânsă și sentimentul în rândul microbiștilor este că fotbalul românesc ar avea nevoie ca ambele echipe să poată promova, lucru interzis de regulament. Totuși, există o variantă ca derby-ul din Liga 4 să se mute de la anul în Liga 3, iar dezvăluirile îi aparțin chiar lui Răzvan Burleanu: „Astăzi, regulamentul nu permite ca două echipe de la nivelul unui județ să meargă la un baraj sau să promoveze mai departe. La nivelul Bucureștiului găsești o anumită situație. Dacă nu mă înșel, CSA Steaua participă și la nivel de juniori, la Liga Elitelor. Echipele care participă la Liga Elitelor, la fel ca și cele din Liga 1 și Liga 2, pot primi un loc direct în Liga 3.
E o realitate pe care o avem implementată deja. Acesta este un scenariu privind situația sportivă. Avem deja un caz la Alba Iulia. Tocmai pentru a putea da o continuitate jucătorilor, ai această posiblitate. Dar timp de 2 ani de zile, trebuie să respecți următoarea regulă: trei jucători din primul 11 să fie sub 19 ani și 5 sub 21 de ani”, a spus președintele FRF, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER