Craiova a mai recuperat un jucător care a avut coronavirus. Ștefan Baiaram a reintrat în programul echipei | EXCLUSIV

Antrenorul Craiovei, Cornel Papură, are motive de bucurie înaintea meciului din Cupa României, cu Progresul Spartac, fiindcă un alt jucător a fost recuperat după ce a fost infectat cu noul coronavirus. Ştefan Baiaram (17 ani) a ieşit negativ la ultimul test pentru COVID 19 şi a reintrat în programul echipei din Bănie.

Baiaram fusese testat pozitiv acum două săptămâni, o dată cu un alt coleg, Alex Cicâldău, însă acesta din urmă a devenit negativ încă de acum o săptămână, între timp evoluând şi în partida alb-albaştrilor, de la Botoşani.

Ștefan Bairam s-a vindecat de COVID! Este jucător de bază la Craiova

Ştefan Baiaram este una dintre variantele de bază ale lui Cornel Papură şi ca jucător under 21, dar cel mai probabil nu va intra în calcule pentru partida cu Progresul Spartac, din Cupa României.  În schimb, va fi primul meci pentru căpitanul Nicuşor Bancu de la revenirea după coronavirus. În acest moment, numai portarul de rezervă al echipei, Laurenţiu Popescu, mai este în izolare, după ce s-a infectat coronavirus. Până acum, de la Craiova au avut COVID 19: Cicâldău, Bancu, Baiaram, Vlădoiu, Vătăjelu, Papp, Tudorie şi Screciu.

Ştefan Baiaram este văzut de conducătorii grupării din Bănie ca „noul Mihăilă”, iar Sorin Cârţu chiar s-a exprimat în acest sens. „Ştefan Baiaram are un progres, îl remarcăm toţi, dar e mult pentru el să joace meci de meci 90 de minute, la 17 ani. Baiaram este un jucător cu mare calitate şi toată lumea e interesată să progreseze, să fie un al doilea Mihăilă, într-un an-doi.Are calităţi mai greu găsite în România, are viteză, tehnică, dar mai are multe de pus la punct, mai ales piciorul stâng, dar şi lovitura cu capul. Trebuie să lucreze şi singur, la individualizare, are mare potenţial”, a declarat Sorin Cârţu despre Ştefan Baiaram.

Universitatea Craiova joacă în şaisprezecimile Cupei României contra echipei Progresul Spartac 1944 Bucureşti, vineri, de la ora 20.45. Meciul se va disputa în Bănie, pe arena „Ion Oblemenco”, deşi formaţia din Liga a III-a este considerată gazdă, dar a acceptat să se deplaseze la Craiova, pentru că propria arenă nu putea găzdui meciul în condiţiile solicitate de televiziunile care transmit competiţia.

 

Publicat: 26 11. 2020, 16:37
Actualizat: 26 11. 2020, 16:38