Stefan Nikolic, înapoi în fotbalul românesc! La ce echipă a fost prezentat oficial fostul campion al României cu FCSB
Stefan Nikolic a revenit în fotbalul românesc, la aproape 5 ani distanță de la ultima experiență în România: atacantul muntenegrean a fost prezentat oficial la SCM Zalău!
Stefan Nikolic a fost prezentat oficial la SCM Zalău
Formația din Liga a 3-a a anunțat în această seară transferul fotbalistului ajuns la vârsta de 32 de ani, care a evoluat ultima dată în prima ligă din țara lui natală, pentru Rudar Pljevlja, formație în tricoul căreia a înscris de 3 ori în 15 partide.
Ultima dată, Nikolic a evoluat în România pentru Sepsi Sfântu Gheorghe în a doua jumătate a sezonului 2017-2018 și a adunat 14 prezențe pentru covăsneni, fără să marcheze, însă a oferit două pase decisive.
„Avem plăcerea de a anunța transferul la echipa noastră a jucătorului Stefan Nikolic, dublu campion și câștigătorul unei Cupe a României cu Steaua București. Îi urăm bun venit la Zalău jucătorului și îi dorim mult succes în tricoul echipei noastre”, au anunțat cei de la SCM Zalău.
Stefan Nikolic a cucerit trei trofee în România, toate în perioada petrecută la FCSB sub comanda lui Laurențiu Reghecampf: două titluri de campion al Ligii 1 (2013, 2014) și o Supercupă a României (2013).
-
79 de meciuri, 10 goluri și 12 pase decisive a adunat Stefan Nikolic la nivelul Superligii
-
74 de meciuri, 13 goluri și 13 assist-uri are muntenegreanul pentru FCSB, echipa în tricoul căreia a adunat cele mai multe prezențe din întreaga carieră
Gigi Becali, „uimit” de Stefan Nikolic: „Să tragi jeturi de vomă cu o așa presiune este incredibil! Dacă va da și goluri așa, îl trimit zilnic în club”
În toamna anului 2012, Stefan Nikolic și Gabi Matei, coechipieri la FCSB (pe atunci Steaua București) la vremea respectivă, au fost protagoniștii unei nopți de pomină, la finalul căreia muntenegreanul a fost surprins în timp ce vomita pe geamul unui taxi.
După ce a văzut acele imagini, Gigi Becali a fost profund impresionat de „realizările” lui Nikolic și a dezvăluit că îi va plăti băuturile din cluburi din propriul buzunar, dacă atacantul va da goluri așa cum a dat „jeturile de vomă”.
„N-am văzut în viața mea asemenea scene. Mă uitam la Nikolic și nu-mi venea să cred cum aruncă cu jeturile de vomă. Unu, două, trei, parcă era o pompă. Să tragi asemenea jeturi cu o așa presiune, este incredibil. Băiatu” ăsta are forță. Dacă băiatu ăsta va da goluri așa cum a dat jeturile de vomă, îl trimit în fiecare zi în club. Promit că eu îi plătesc băutura”, a spus Becali pentru CANCAN.ro, în 2012.