Ștefan Târnovanu, portarul FCSB-ului, momente dificile înainte să se opereze. „Mă sufocam noaptea!”

Ștefan Târnovanu, noul portar al FCSB-ului, a trecut prin momente dificile înainte să fie operat la Iași, la spitalul „Sf. Spiridon”, de profesorul Dragoș Palade.

Noul portar al vicecampioanei României a vorbit despre starea sa de sănătate după ce a suferit o intervenție chirurgicală în urmă cu câteva zile și a explicat de ce a ales să se opereze. Acesta  a luat decizia de a scăpa de problemele pe care le avea după o discuție purtată cu Mircea Rednic, toate acestea deoarece își dorea să se prezinte la FCSB fără vreo problemă medicală.

Ștefan Târnovanu, noul portar al FCSB-ului, momente dificile înainte de operație

Era necesar să fac această operație, pentru că respiram greu pe nara stângă. A fost vorba despre polipi, care îmi creau probleme. Erau momente noaptea când mă sufocam, pentru că nu respiram bine și atunci eram nevoit să dorm cu gura deschisă.

Nici asta nu era deloc în regulă, pentru că mă trezeam cu gura uscată. Aveam probleme și la antrenamente din cauza respirației dificile pe nara stângă. Așa că am decis să fac cât mai repede această intervenție chirurgicală și vreau să le mulțumesc mult medicilor care au avut grijă de mine”, a declarat Ștefan Târnovanu, conform Fanatik.

Am avut și o discuție cu nea Mircea (n.r. – Rednic) înainte să mă operez ca să-și dea și el acordul. Pierdusem poarta după gafa pe care am făcut-o acasă cu Clinceniul și mi-a explicat atunci că trebuie să dea șansa și altui portar.

Cred că acum a fost momentul potrivit să scap de dificultatea de respirație, pentru că vreau să mă prezint la FCSB fără nicio problmemă medicală. Nu e timp să mai pierd din pregătire cu alte lucruri. Acum să vedem cum terminăm sezonul cu Iașul, dacă reușim să ne salvăm de la retrogradare, apoi o să văd când mă cheamă la București”, a mai spus portarul pentru sursa citată mai sus.

Publicat: 26 07. 2020, 17:54