Stenograme DNA. Judecătoarea Terceanu: „Băi, nu spuneți nimic de mine! Nu ne cunoaștem și nu spunem” / „Ajungem toți la pârnaie”
Judecătoarea Geanina Terceanu, reținută pentru că ar fi primit 220.000 euro mită pentru a da o soluție de achitare în dosarul Transferurilor, a fost interceptată ambiental în timp ce vorbea cu o persoană despre banii primiți, cerându-i acesteia să nu spună nimic despre ea și să nu dea declarații.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au reținut-o, joi, pe Geanina Terceanu, judecător la Tribunalul București, pentru luare de mită și au pus în mișcare acțiunea penală față de Ioan și Victor Becali, impresari sportivi la data faptei, pentru dare de mită.
Geanina Terceanu, Ioan și Victor Becali au fost duși, vineri, la Curtea de Apel București, care va decide dacă admite propunerea procurorilor de arestare preventivă a celor trei, pentru 30 de zile.
Conform referatului cu propunere de arestare preventivă, judecătoarea a fost interceptată ambiental în timp ce discuta cu un intermediar despre banii primți de la frații Ioan și Victor Becali.
„Discuția a fost purtată în contextul în care (…..) și (…..) s-au deplasat la locuința suspectei Terceanu Geanina, căreia i-au solicitat cu împrumut suma de 150.000 de euro, sumă de care (…..) avea nevoie pentru a acoperi prejudiciul cauzat într-un dosar penal în care era trimis în judecată pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat”, se arată în referatul cu propunere de arestare al prcurorilor.
(…) Intermediar : Mă, e vorba de Becali..
Terceanu Geanina: Cu cine ai vorbit? (…..) : Cu Internele. (…) Cu Internele? Cine ți-a…?
I: DNA-u”, DNA-u”, măi!
Terceanu Geanina: …[neinteligibil]… nu mai veni. (…..): Da. (…): Nu mai veni acum p-aici, să scăpăm din chestia asta! (…..):
I: Ă‚?
Terceanu Geanina : Băi, nu spuneți nimic de mine!
(…..) Terceanu Geanina : D.N.A.? Da” D.N.A. a venit? Din trafic te-a luat? (…..)
I: Da, mă da! Au venit și m-au luat pe sus. „Bună ziua, nu știu ce. Bună ziua.”.
Terceanu Geanina: Înseamnă că te-au filat. (…..) Vai de capu” meu! (…) Nu spuneți… nu spuneți nimic! Asta este!
I: Băi stai liniștită, că dacă vroiam să te da până acum, te dădeam. Stai liniștită că nu dau nimic.
Terceanu Geanina: Ai înțeles? Deci, nu dați în gât, că pedeapsa o dă instanță!
I: Da” nu-i vorba de dat în gât! Da” băi, stai liniștită, că nu fac… nu fac… Deci, nu fac…
Terceanu Geanina…[*neinteligibil*]… de asta.
I: N-o să fac așa ceva niciodată!
Terceanu Geanina: Mai au alte probe?
I: Ce probe să aibă?
Terceanu Geanina: Nu zice nimica! …[*neinteligibil*]…
I: Hai, stai liniștită! …[neinteligibil]…
Terceanu Geanina: Eu n-am mai rămas cu nimic de-acolo! Adică, nu v-am zis?
I: Ai cheltuit toți banii? Mamă, mânca-ți-aș! Am zis că asta-i sigură, zic: „Bă, vorbim cu ea.” și…
Terceanu Geanina: Nici n-am… Doamne, Maica Domnului!
I: Băi, nu-ți face probleme. Nu mai sta cu frică că nu dau de tine! …[*neinteligibil*]… de toți.
Terceanu Geanina: Deci, n-am bani!
I: Da banii ăia care… De la ăștia 100.000?
Terceanu Geanina: I-am… i-am cheltuit.
I: I-ai cheltuit?
Terceanu Geanina: Nu mai am.
I: Băi, nu te gândi că-i iau! Ți-i cer… ca să nu mai ți-i dau…
Terceanu Geanina: Da” n-am, deocamdată!
I: Băi Geanina, te gândești acuma la chestiile astea? Să-mi bag picioarele, ajungem toți la pârnaie
Terceanu Geanina: N-am, n-am… N-am… n-am …[neinteligibil]…Îți dai seama că nu e bine să fim văzuți! (…) Ce e, mă? Ce tot mă căutați? Da’ ce tot vreți?
I: Stai, mă, liniștită! Stai liniștită!
Terceanu Genina: Ce tot vreți atâta?…Terceanu Geanina: Foarte bine! Și ce mă căutați și la dracu? Ce… mai avem de discutat ceva?
I: Stai, mă, să-ți spun! Stai puțin!
Terceanu Geanina: Da’ voi sunteți oameni sau ce sunteți?
I: Băi, dar stai puțin, că nu vreau să te…
Terceanu Geanina: Hai, că în tine am avut încredere! Asta… ce?.. Hai, băi, Am crezut că avem o relație normală din… ca între oameni!
I: Și nu… și avem, avem! Stai liniștită, că nu se-ntâmplă nimic!: Deci, nu mai e nicio problemă! Am fost la Victor, am rezolvat cu el. Mi-a dat o parte.
Terceanu Geanina: Foarte bine!..(…): Ce tot atâta….?
I: Și…
Terceanu Geanina: Eu am vorbit cu tine. Acum bagi 10 persoane aici!…(…): E… ok! Gata!… Nu mai vreau! Am crezut că suntem oameni! Am avut o relație normală, de oameni. M-am împrietenit și cu ea și acum aud tot felul de prostii! (…) Da’ ne-ntâlnim de zece mii de ori! Ok, am stabilit, am făcut, am dres…Gata!
I: Vreau să-ți mai spun ceva… că de-asta am venit mai mult. Că nu pentru altceva…: Dacă în caz… mă cheamă sau o cheamă , ce să zicem? Să cădem de acord toți.
Terceanu Geanina: Nu… ce să zici? Nimic! Ce să zicem? Asta e! Nu ne cunoaștem și nu spunem.
I: Păi, normal că nu zicem nimica, dar ce zicem?
Terceanu Geanina: Nimic! Ce să zicem? Asta e! Nu dai declarații!
Magistratul Tribunalului Bucureșt a fost adusă joi la sediul DNA pentru a da declarații în acest dosar, iar ulerior a fost reținut de procurorii anticorupție. Totodată, la sediul DNA, au fost audiați, joi seară, Cristi Borcea și frații Ioan și Victor Becali. Aceștia au fost aduși din Arestul Poliției, unde au fost transferați, miercuri, din penitenciar, unde își execută pedepsele primite în dosarul transferurilor de jucători.
În același dosar, procurorii au dispus și urmărirea penală în continuare, pentru dare de mită, a lui Cristian Borcea, președinte executiv al Clubului de fotbal „Dinamo” la data faptei.
Dosarul de la DNA a fost constituit în urma unui denunț, au declarat pentru MEDIAFAX sursele judiciare, care au precizat că Terceanu ar fi primit banii prin intermediari, care nu erau avocați.
Potrivit procurorilor, în 24 februarie 2009, judecătorului Geanina Terceanu, de la Tribunalul București, i-a fost repartizat spre judecare dosarul transferurilor de fotbaliști, cauză în care Ioan Becali, Victor Becali și Cristian Borcea, alături de alți cinci oameni de fotbal, fuseseră trimiși în judecată pentru înșelăciune și evaziune fiscală.
În 3 aprilie 2012, Geanina Terceanu a dispus achitarea tuturor celor opt inculpații trimiși în judecată în legătură cu efectuarea de tranzacții ilegale la transferurile unor fotbaliști către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste zece milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.
Judecătorul a dispus achitare pentru toate infracțiunile reținute în sarcina celor opt oameni de fotbal, în temeiul dispozițiilor articolului 10 litera a din Codul de procedură penală din anul 1968, respectiv pentru că „fapta nu există”.
În urma investigațiilor, procurorii DNA au stabilit că, pentru a pronunța această soluție de achitare, Geanina Terceanu a primit de la inculpații Ioan și Victor Becali și de la suspectul Cristian Borcea, în mai multe tranșe, suma totală de 220.000 de euro, începând din aprilie 2009 și până în mai 2012.
„Sumele de bani primite cu titlu de mită au fost remise magistratului de către cele trei persoane fie personal fie prin intermediar, în diferite locații din București și județule Ilfov și Ialomița. În cursul anului 2009, o parte din banii primiți în modalitatea de mai sus au fost folosiți de inculpata Terceanu Geanina la achiziționarea unei locuințe”, susțin procurorii.
În 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunțată de Geanina Terceanu a fost desființată printr-o decizie a Curții de Apel București, instanța de control judiciar pronunțând condamnarea inculpaților la pedepse între trei și opt ani de închisoare, cu executare sau cu suspendare.
Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis rejudecarea cauzei, motivând că judecătorii de la CAB au respins toate probele cerute, nu i-au ascultat temeinic pe cei opt oameni de fotbal acuzați și a dispus condamnarea pe probe în baza cărora fuseseră anterior achitați, de Tribunalul București.
În urma rejudecării, tot la Curtea de Apel București, toți inculpații au primit, în martie 2014, pedepse cu executare: Cristian Borcea și Ioan Becali – câte șase ani și patru luni, Victor Becali – patru ani și opt luni, Gheorghe Copos – trei ani și opt luni, Mihai Stoica – trei ani și șase luni, Gheorghe Nețoiu și Jean Pădureanu – câte trei ani și patru luni, și Gheorghe Popescu – trei ani, o lună și zece zile.