Gigi Becali (61 de ani) a transferat din nou „la kilogram”, deși a promis că nu va mai face acest lucru. Lista lungă a accidentaților l-a făcut pe latifundiarul din Pipera să apese butonul de panică și să aducă jucători, pentru că fotbaliștii erau din ce în ce mai puțini pentru competițiile în care FCSB este angrenată. Ultimele acțiuni ale lui Becali sunt falimentare, susține Dumitru Dragomir.
„Corleone” spune că niciunul dintre fotbaliștii aduși de FCSB în ultima perioadă nu ar fi nici măcar rezerve la CFR Cluj, rivala lui Becali și campioana en-titre a Ligii 1. Cu atâtea probleme la FCSB, cu accidentările, și fără un antrenor cu experință la echipă, CFR pare favorită la titlu din nou. Doar Viitorul pare să-i poată pună probleme trupei din Gruia.
Fostul șef al LPF spune că mutările făcut de Gigi Becali sunt falimentare: „Din ultimele transferuri făcute FCSB, la CFR nici rezervă n-a fi niciunul! Din ultimele cinci transferuri! Vorbesc despre ultimii, aduși acum”, a fost semnalul de alarmă tras de Dumitru Dragomir, prezent duminică dimineața în studioul DigiSport. FCSB e pe locul 9 în clasamentul din Liga 1 în prezent, cu doar o singură victorie în primele patru etape și cu doar patru puncte.
FCSB i-a adus în ultima perioadă la echipă pe Valentin Crețu (Gaz Metan), Aristidis Soiledis (FC Botoșani), Ionuț Panțîru (Poli Iași), Sorin Șerban (Minaru Baia Mare), Andrei Marc (Concordia Chiajna) și Lukasz Gikiewicz (liber de contact). Lista accidentaților este și ea cuprinzătoare. Marko Momcilovic, Dragoș Nedelcu, Mihai Pintilii, Olimpiu Moruțan, Dennis Man, Ioan Hora și Harlem Gnohere se află în infirmeria FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER