Strigător la cer! ProRapid a ajuns să arate ca după război! Ce se întâmplă cu baza care a fost considerată cea mai modernă din București | VIDEO
Baza ProRapid a fost salvată în ultima clipă de la dispariție, dar nici nu se poate spune că o duce prea bine. Inaugurată la sugestia lui Mircea Lucescu, fosta bază de pregătire a giuleștenilor a ajuns să arate ca după război. Imaginea indiferenței de la ProRapid șochează tot mai mulți suporteri.
Cu puțin timp în urmă, Baza ProRapid a fost la un pas de dispariție. Tribunalul București a suspendat avizul de mediu pentru Planul Urbanistic Zonal, care ar fi permis ca în locul bazei Pro Rapid să se ridice un complex de clădiri de birouri sau un mall.
Strigător la cer! ProRapid a ajuns să arate ca după război!
Deși a fost salvată pentru moment, Baza ProRapid nu se simte bine. A fost închisă în urmă cu patru ani și a intrat apoi în proprietatea statului. De atunci, imaginile indiferenței și ale delăsării depun strat cu strat o pată neagră pe imaginea fotbalului românesc.
„Pro Rapid. O alăturare de cuvinte care înseamnă enorm în istoria Rapidului. De când a fost ridicată la inițiativa lui Mircea Lucescu, locația a devenit polul civilizației românești în materie de bază sportivă.
Nimic de așa amploare nu a mai existat și nu va mai exista în România. Din păcate acum, arată starea de degradare fără precedent în care baza Pro Rapid a ajuns în 2020”, este mesajul postat marți, 2 iunie, pe pagina de Facebook Visiniu.ro.
Și foștii mari jucători sau antrenori care au apărat culorile Rapidului par, acum, să fie sensibilizați mai mult de soarta rivalelor din campionat, decât de cea a Giuleștenilor.
„Mi-e foarte dor de Dinamo, de Rapid, de Steaua, serios! De echipele de altădată”, a recunoscut Răzvan Lucescu, după ce a devenit membru al programului DDB, menit să o salveze pe Dinamo.