Ștucan despre pericolul care-i pândește pe Popescu și Hagi: „Atenție la avertismentul croat”

Cu un fin simț al observației, Emanuel Terzian a sesizat că „Gică Popescu a vorbit mai bine liber decât atunci când a citit de pe foaie”. Era ceva artificial în recitarea unor fraze tipărite într-un program stufos, de 100 de pagini, genul de platformă pe care Mircea Sandu nu a avut niciodată decența s-o încropească înainte de alegeri, dar care nu te ajută să pătrunzi în sufletul unui mandat.

Cu ochelarii la ochi, „au trecut anii și peste mine, din păcate”, moștenitorul lui Sandu la FRF a demonstrat în conferință că are, evident, subiecte favorite, în care s-a implicat cu sufletul, le-a explicat, le-a detaliat, subiecte de control, corecte politic, cum ar fi fotbalul feminin sau asigurările pentru fotbaliști, și subiecte tabu pe care nu le-a abordat.

A sunat încurajator să auzim că, după 24 de ani de ignoranță, Popescu chiar are un plan pentru copii și juniori, pentru fotbalist, „care reprezintă esența acestui sport”. Admirabil, dar insuficient pentru a scăpa de teama că planurile vor trebui aplicate de conducătorii de club meschini, cei de care Popescu depinde pentru a ajunge în situația de a demara proiecte și inițiative. Nesiguranța e hrănită, picătură cu picătură, de gândul că secretarul general al noii FRF va fi tot Adalbert Kassai, fostul ospătar care a mutat atmosfera de bâlci din vechiul în noul sediu al federației. Ce scene neorealiste se pregătesc pentru ochii obosiți ai lui Popescu, sub geamul biroului său, când bieții președinți de cluburi de la Cucuieții din Vale vor începe pelerinajul cu damigene și cărnuri pentru sforarul Kassai, acest compromis periculos făcut de noua generație cu Nașu” Sandu.

Dulce-acrișoară e senzația oferită de Popescu. Ce rol va avea Hagi în noua echipă? Candidatul nu a spus-o, dar a răspuns, orgolios, ușor iritat, chiar Hagi: „Mersi că m-ați întrebat și pe mine ceva. Eu nu o să am nicio funcție, eu am un club. Voi fi doar un colaborator al lui nea Puiu, la nivel național, la copii și juniori. Neplătit de federație”. Visarea ne e din nou la îndemână, dar, dragii noștri idoli din copilărie, pregătiți-vă bine pentru momentul când consilierul sau membrul în Comitetul Executiv Hagi va fi acuzat că-și folosește rolul la federație și recrutează copii și juniori pentru propria Academie.

Cum se va finanța FRF? Popescu a vorbit aproape fără încetare în conferință despre „bonusuri, stimulente”, bani care vor ieși din federație, dar de unde vor veni acești bani? „O firmă importantă de management, IMG , se va ocupa”, „UEFA are niște fonduri„, Hagi a vorbit despre un „parteneriat cu politicul, poate ne face o facilitate”. Placa asta veche e atât de tocită de acul cu care Mircea Sandu ne-a zgâriat creierii atâta timp încât am devenit imuni, noroc însă că mai avem răbdare.

Deocamdată, Popescu și-a prezentat o parte din echipă, un amestec de idoli și oameni compromiși. Bunele intenții curg abundent, Generația de Aur încă reprezintă o monedă forte în România. Situația este exact ca în Croația. Până în iunie 2012, Suker, Prosinecki și Boban, băieții care ocupau locul 3 la Mondialul din 1998, erau așteptați ca salvatori. În noiembrie 2013 însă, la barajul cu Islanda, stadionul Maksimir din Zagreb a fost doar pe jumătate plin. În mai puțin de doi ani, managementul inabil al Generației de Aur croate, cu Suker președinte de federație, a distrus capitalul de imagine. Este avertismentul pe care Popescu, Hagi, Dumitrescu, Stelea și Răducioiu nu trebuie să-l ignore.

Publicat: 14 01. 2014, 14:54
Actualizat: 14 01. 2014, 16:38