La Paris, soarele inundă bătrânul stadion Parc des Princes. Lumina albicioasă spală tricourile jucătorilor lui Iordănescu și păcatele lor, puține, din meciul de deschidere. Pe bancă, selecționerul face câțiva pași în față și sărută pe furiș iconița din palma stângă. Mai sunt câteva ore bune de lumină, iar în lumea musulmană se aud rugăciunile. E Ramadan la Mecca, la Pristina, în Kosovo, la Tirana, dar postul e respectat și în Elveția acolo unde sunt 300.000 de albanezi.
Pe teren, în așteptarea fluierului de start, sunt șase musulmani îmbrăcați în roșu. Ei nu au ținut post profitând de un paragraf din Coran care poate fi interpretat. Sunt în călătorie și, deci, au dezlegare provizorie la apă și mâncare. Vorba ziariștilor elvețieni, când a fost scris Coranul, Campionatul European nu exista.
Lumea se schimbă rapid. Acum 22 de ani, la Detroit, Elveția distrugea România lui Hagi cu 4-1, fără vreun musulman în teren. Doar Iordănescu a rămas la fel, adeptul speculației dusă la extrem, chiar dacă a trimis patru titulari diferiți față de meciul de deschidere. Hârtiile cu tactica au rămas aceleași. Patru fundași strânși în centru, doi mijlocași laterali transformați în navetiști de bandă, un vârf izolat și multe speranțe într-o sclipire sau într-o deviere norocoasă.
Cu aproape 40 la sută din echipă înlocuită, România a intrat pe teren ca o celulă de somnambuli. Grupul energic, unit, de pe Stade de France s-a dizolvat în doar 5 zile. Cu fundașii centrali ezitanți și apatici și cu Prepeliță copleșit de emoții, România putea să primească două goluri în 15 minute, dar Seferovici ne-a cruțat inexplicabil de fiecare dată din careul mic.
În tribune și în apartamentele din România se cereau deja schimbări. Se anunța o seară grea, cu tunete, fulgere și vorbe grele.
De undeva, însă, din cer, a venit o deviere, apoi Chipciu a driblat scurt în careul elvețian. Keșeru a tras de tricou, dar și Chipciu a fost ținut de Lichsteiner, mult mai clar, și arbitrul rus Karasev a dat penalty. La 11 metri de 1-0, Stancu a îndurat presiunea milioanelor de români și a păstrat glezna fermă pe brazda de gazon care i se scurgea de sub picioare. Cu acest al doilea penalty transformat, fostul atacant al Stelei este golgeterul Euro 2016 în real-time.
Cum e fotbalul! Dezastrul iminent se transformă în 60 de secunde în delir.
Apoi ne-a venit nouă rândul să ratăm. Întâi Chipciu (25), șut prin fața porții, apoi Săpunaru a tras în bară din 8 metri (28). Din adrenalina golului am trăit un sfert de oră. După care a revenit chinul.
Accidentat, Pintilii a trebuit să iasă la pauză. Cu Prepeliță, Chipciu și Keșeru pe lista de galbene a arbitrului, Iordănescu a avut alegeri grele de făcut. Chiar și așa, repriza a doua a început bine. Hoban a tras pe lângă, apoi Djorou a fost la câțiva centimetri de autogol.
Din nou, ca într-un număr de magie, personajul de deasupra trapei a dispărut brusc sub scenă. De data aceasta, victima a fost naționala României. În minutul 57, Chiricheș și Prepeliță și-au pierdut orientarea în spațiu la un corner, iar Mehmedi a trimis „mingea a doua” în fundul porții lui Tătărușanu. 1-1 și cererile de schimbări s-au înmulțit. Într-o zi normală, Keșeru și Prepeliță ar fi fost trimiși la vestiare, dar la dușuri a plecat Raț, lovit și el, oferindu-i lui Steliano Filip șansa imensă de a debuta la un turneu final.
Sub ochii lui Iordănescu, controlul zonei de la mijlocul terenului a fost preluat de albanezii Behrami și Xhaka. Ca o mașină rămasă în pana prostului, România a intrat într-un rulaj mecanic, menținut doar de umărul pus de Torje și de efortul lui Hoban.
De Ramadan, românii au jucat ca și cum ei așteptau apusul soarelui. Așa ne-am târât până la final, ajutați pe ultimii metri și de prospețimea lui Andone.
Acum să gândim cinic, ca Iordănescu. Am vămuit Albania A de un punct, duminică mergem să ne calificăm cu Albania B.
Suntem obosiți, orbecăim uneori pe teren, dar mai avem un meci până la optimi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER