SUA – România, scor 5-0, în al doilea meci amical disputat la Carson, California

Echipa națională feminină a României, aflată pe locul 36 în lume, a pierdut luni dimineață, meciul amical cu reprezentativa Statelor Unite ale Americii, campioana mondială en titre și liderul clasamentului FIFA, scor 0-5, la Carson, notează site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.

Reprezentativa feminină a României a trecut rapid peste dezamăgirea unei înfrângeri cu 8-1 în fața campioanei mondiale, iar la meciul revanșă a reușit o performanță mai bună. Până în minutul 88, când arbitrul a dictat un penalty contestat de jucătoarele noastre, scorul era 3-0 pentru Statele Unite ale Americii.

Motivate și cu lecția învățată, tricolorele s-au apărat mult mai bine, au oferit mai puține spații adversarelor care au încercat să găsească soluții mai ales din cele două benzi.

Așa a venit primul gol al meciului, un autogol de fapt, după ce Teo Meluță i-a oprit cu pieptul mingea Roxanei Oprea, iar aceasta nu a reușit să respingă. Era minutul 20.

România a continuat performanța solidă în defensivă și, deși americancele au mai ratat câteva oportunități de a înscrie, au făcut-o abia la câteva secunde după ce s-a intrat în prelungirile primei părți. Viteza lui Crystal Dunn a lăsat-o într-o poziție ideală, iar șutul puternic pe jos a trecut pe sub piciorul Roxanei Oprea.

În repriza secundă, tricolorele au mai încasat trei goluri. Mai întâi, Chrstien Press a marcat cu un șut puternic într-un moment în care evoluam cu un om în minus. Ioana Bortan primea îngrijiri pe marginea terenului. Apoi, în minutul 88, Morgan Brian a transformat un penalty contestat de tricolore, pentru că tabela să fie închisă în primul minut de prelungire, de Samantha Mewis.

Echipa de start a României: 12. Oprea – 16. Gorea (2. Corduneanu, min. 52), 15. Meluță, 6. Ficzay, 5. Giurgiu (13. Tărășilă, min. 79) – 9. Rus (3. Havriștiuc, min. 63), 18. Ciolacu (13. Tărășilă, min. 82), 4. Bortan-cpt., 8. Vătafu, 10. Voicu – 17. Bâtea (14. Lunca, min. 46). Antrenor: Mirel Albon

Echipa Statelor Unite ale Americii: 1. Naeher – 2. Short, 4. Sauerbrunn-cpt., 6. Brian, 7. Ohai, 12. Sullivan, 16. Williams, 17. Heth, 19. Dunn, 20. Long, 23. Press. Antrenor: Jill Ellis.

Mediafax

Publicat: 14 11. 2016, 09:36
Actualizat: 14 11. 2016, 09:37