Marian Iancu a devzvăluit, în direct la ProSport Live, care a fost suma pe care a investit-o pe Poli Timișoara, în cei șase ani în care a condus clubul din Banat.
Marian Iancu este unul dintre personajele marcante din fotbalul românesc. Notorietatea omului de afaceri s-a sporit din iarna lui 2005, când a cumpărat Politehnica Timișoara de la Anton Doboș, fostul internațional român, și a dus-o la următorul nivel. Pentru a bifa ascensiunea clubului, fostul acționar al violeților a investi o sumă importantă de bani. Mai precis 28 de milioane de euro, după cum a afirmat la ProSport Live, emisiune moderată de Mihai Mironică.
Pentru a nu-și pierde investiția, Marian Iancu a mizat pe vânzarea de jucători, cazurile lui Gabriej Torje și Gigel Bucur, care au fost transferați la Dinamo și Kuban Krasnodar pe 2 milioane de euro, respectiv 1,8 milioane de euro, fiind cele mai elocvente exemple. De asemenea, omul de afaceri a mai specificat că sumele primite de la UEFA pentru participările în cupele europene au fost benefice pentru ca Poli Timișoară să se lupte la titlu cu Steaua București (n.r. actuala FCSB), Dinamo, Rapid sau FC Vaslui.
„Nu pot să spun că am pierdut bani, am capitalizat toți banii, capitalul social era de 28 de milioane de euro, care erau investiți, sume vărsate, recunoscute de instanțele de specialitate. Capitalul social era de 28 de milioane. Au fost mult mai mulți bani, doar că am reușit, prin participări în cupe europene, prin vânzare de jucători, având un centru de copii fantastic…”, a spus Marian Iancu, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER